Dar credeti ca perfectiunea mea se oprea aici? Nici vorba! Eram minunata si pe dinauntru.Randunelele ciripeau in jurul meu, florile infloreau pe unde treceam, oamenii imi zambeau constant si imi ofereau flori si bomboane pe strada.Atat de fantastica eram!
In plus, eram buna cu oamenii, eram desteapta din cale afara, aveam raspuns pentru orice, dar nu eram aroganta. Eram perfecta.Le zambeam la randul meu oamenilor, nu consideram ca totul mi se cuvine de-a gata, nu eram egoista, ajutam oamenii nevoiasi,gateam minunat, puteam sa cos si sa calc haine si sa am grija de copilul pentru care m-am hotarat sa fiu baby-sitter in acelasi timp.
Perfectiunea mea atinsese un nivel in care nu stiam ce inseamna definitiile cuvintelor "greseala", "monstru","egoism", "narcisism", "incapatanare", "rautate", "singuratate", "durere". Toate astea disparusera din vocabularul si caracterul meu.Eram fara de greseala.Fara de defect.
Oamenii bolnavi de cancer se vindecau in prezenta mea doar pentru ca le spuneam vorbe care sa le aline suferinta;muncitorii s-au apucat de construirea unor autostrazi ca in Germania intr-o singura zi;politicienii si-au dat demisia si au recunoscut faptul ca au furat de nu au mai putut din tara asta si ca au vandut-o pe bucati.Spitalele se autoconstruiau si doctorii se intorceau in tara mult mai bine pregatiti.Toate astea doar pentru ca eu m-am trezit fiind perfectiunea intruchipata.
Dar, la sfarsitul acestei zile perfecte ce ma avea ca protagonista pe mine, toate aceste lucruri nu au contat pentru mama mea.Se pare ca nici perfectiunea nu era indeajuns incat sa schimbe ceva..Trist, dar sa vedem cum ma trezesc maine...
Ps: aceasta postare este un pamflet si trebuie tratata ca atare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu