This is goodbye

N-am crezut vreo clipa ca am sa ma intorc aici. 

Am ajuns la concluzia ca nu stiu sa scriu atunci cand sunt fericita. Oamenii fericiti imi par toti la fel. Cine sa ma mai inteleaga?

Inainte, nu imi concepeam viata fara scris.Bun, prost, mult sau putin, cu diacritice sau fara, asta era modul meu de a-mi linge ranile, de a ma elibera de presiunea gandurilor mele, de a face fata tututor sentimentelor care imi dadeau tarcoale constant.

Acum, presiunea nu ma exista, ranile mele s-au cicatrizat si de cele mai multe ori uit ca sunt acolo. As putea sa scriu constant despre motivul fericirii mele, despre cum viata mea a incetat sa fie complicata, dar prefer sa fiu egoista. Nu simt nevoia sa impartasesc asta cu alti oameni, n-am vrut sa obtin gelozia gratuita a multora, mai ales cand mi-am pus intrebarea daca si altii sunt la fel de fericiti ca si noi doi. 

Daca mai aveam cumva unfinished business cu trecutul..totul se incheie aici.

Au revoir!