luni, 4 martie 2013

Un ipocrit, doi ipocriti, trei..

Subiectul de azi: credinta. Va anunt de la inceput ca sa stiti ce va asteapta.

Niciodata nu am simtit chemarea divina in vreun fel.Niciodata. Imi aduc aminte de invatatorul din clasa a 3-a, care ne povestea ca atunci cand merge cu sotia la biserica simte ca toate apasarile i se ridica de pe suflet si ca se simte ..ca acasa.Mergeam cu mama la biserica atunci cand eram mica si de fiecare data ma simteam de parca ma duceam la muzeu.Nu simteam caldura de care imi vorbea invatatorul, simteam doar raceala din cladire: oameni care vin sa barfeasca si sa te studieze ca sa aiba ce sa barfeasca mai tarziu.Deci nu.Eram insa prea mica ca sa spun: eu nu cred.

In generala, imi aduc aminte de proful de religie care ne indemna sa mergem acasa, sa spunem o rugaciune si sa ii cerem lui Dumnezeu un semn ca exista.Sceptica, am incercat faza.Poate universul a ratacit gandul meu legat de semnul asteptat de la divinitate. Totusi, am continuat sa cred sau cel putin sa ma conving ca eu cred.Asta nu a tinut prea mult. Intr-un final, mi-am dat seama ca nu am nicio afinitate legata de biserica(ipocrizia si incultura domina lacasul sfant!).Dupa ceva timp, am inceput sa imi pun intrebari.Am inceput sa citesc si sa gasesc raspunsuri.Raspunsurile m-au indepartat de la credinta de orice fel si astazi ma declar necredincioasa.

Spre deosebire de House, nu tind sa imi bat joc de oamenii care cred.Ba chiar ii respect pe cei ce au acces la diverse informatii(oamenii culti) si totusi gasesc un strop de credinta in ei.Dupa parerea mea, unora pur si simplu nu li se potriveste credinta in ceva superior, ceva ce te poate strivi in orice moment pentru ca nu se tine cont de reguli.In schimb, pot sa imi traiesc viata punandu-mi toate puterile/sperantele/convingerile/ambitiile in mine.De ce sa ma bazez pe o forta exterioara cand ma am pe mine?

Unii au nevoie sa creada. Au nevoie sa stie ca cineva vegheaza din umbra la bunastarea si buna-functionare a Universului.Se simt linistiti si impacati, fapt ce mi se pare incredibil.

Ideea e urmatoarea: fiecare are libertatea sa isi traiasca viata exact asa cum vrea.Este alegerea mea daca vreau sa cred sau nu si nu vreau sa fiu judecata pentru ca mi-am permis luxul sa ma cunosc atat de bine incat sa stiu ce mi se potriveste si ce nu.

Bine, am primit si intrebari de genul:" Dar tu cand o sa ai copii, ce-o sa le zici?O sa ii botezi?" sau "cum ai de gand sa te mariti? fara sa te duci la biserica"?Intrebarile sunt juste si justificabile in aceasta situatie, dar cred ca o sa aflam raspunsul in legatura cu copiii atunci cand va si exista intentia mea de a procrea.In plus, nu cred in institutia numita "casatorie" asa ca ..

Credinta e un subiect despre care as putea sa scriu/vorbesc ore in sir.Mi se pare fascinant subiectul in maniera in care si Harry Potter si lumea lui magica ma fascineaza.Dar asta nu inseamna ca as putea crede pentru o secunda ca Harry Potter, vrajitorul, chiar a existat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu