L-am găsit.

L-am găsit. Nu l-am căutat, dar l-am găsit.

S-a așezat lângă mine în balcon în amfiteatru, deși mi-aș fi dorit să nu o facă. Mă durea capul groaznic și nu aveam chef de nicio ființă prea aproape de mine.Nu i-am acordat nicio importanță până când nu a scos o foaie și un creion și a început să deseneze. Zgomotul de creion care alunecă pe hârtie m-a trezit din visarea mea cu ochii deschiși. M-am uitat la ce desenează din instinct și mi-am spun în gând:”Cineva ca mine.”

Desena fără încetare aceeași figură geometrică în spațiu. Fac și eu asta. Desenez figuri geometrice, care au reguli clare și precise. Nimic nu e la întâmplare la ele, deci probabil de asta îmi place să le desenez atât de mult atunci când cad pe gânduri. 

E greu de explicat de ce desenez aceeași chestie de 10 ori în 3 minute. Probabil pentru că nu trebuie sa fiu extrem de atentă.Pot să îmi desenez ce am de desenat și în același timp pot să mă gândesc la cu totul alte lucruri.

Apropo de găsit.Acum câteva săptămani bune, am ajuns acasă seara târziu cu o idee înțepenită în cap.Nu mai văzusem de ceva timp piatra verde și am căutat-o în disperare. Am întors casa cu susul în jos până când a trebuit să accept faptul că am pierdut-o. Exact în secunda aia am realizat că totul între noi doi s-a terminat, că nu e cale de întoarcere. Doar atunci am conștientizat efectele alegerii mele. Nu aveam second thoughts, dar petrecusem atâta timp convingându-mă că totul e ok, încât nu mi-am lăsat nicio clipă răgaz să respir adânc și să înțeleg schimbările.Din fericire, acum câteva zile, piatra verde și-a făcut apariția..