Unii regretă, alții trăiesc.

Nu am mai scris de ceva timp și mă întrebam zilele trecute de ce. Nu prea știu. Ideea e că s-au schimbat atât de multe în timpul ăsta și am ajuns la concluzia că regretele sunt pentru cei slabi.

Nu numai că nu regret nimic din tot ceea ce am făcut în viața asta, dar nici nu aș schimba ceva dacă aș avea posibilitatea. Fiecare lucru prin care am trecut m-a învățat ceva, m-a schimbat încet, dar sigur. 

Să te uiți în spate și să spui că regreți ca ai facut ceva ce atunci te făcea fericit mi se pare josnic și foarte patetic. Spun mereu că viața nu-i corectă și adevarul e că nici nu ar trebui sa fie. Se pare că doar in modul ăsta ne mai dăm seama cine e cu adevărat o persoană, cine e slab și fricos și cine e mare și puternic. 

Nu regret nimic. Dacă în urma unei alegeri făcute, s-a întâmplat ceva bun, înseamnă că am niște amintiri frumoase. Dacă s-a întamplat ceva nasol, se numește experiență.

Toate lucrurile pe care le-am trăit m-au făcut să devin cine sunt astăzi. Faptul că am crescut fără un tata m-a învățat că nu am nevoie de alții care să ma ajute, că mă pot descurca și singură. Din relația nu tocmai caldă cu mama am învățat ca trebuie să privești lucrurile întotdeauna cu obiectivitate și că nu e ideal să îți lași sentimentele să îți întunece mintea. Și lista poate continua.Să regret ar însemna să arunc cu pietre în ceea ce reprezint, să n-am pic de respect pentru propria-mi ființă.

At the end of the day, I am a warrior, not only a soldier.