Dear stranger,

Ai spus că nu îmi mai citeşti blogul, deşi mi-aş fi dorit foarte mult ca acest lucru să fie adevărat.Însă, ştim bine amândoi că încă te perinzi pe aici.Poate de asta m-am abţinut să mai fac lucrul pe care îl iubesc cu adevărat, şi anume, să scriu.

N-am vrut să găseşti un dublu înţeles cuvintelor mele, nu am vrut să le interpretezi in your own twisted way.Nu am vrut vreo secundă să crezi că aş mai vrea să am de a face cu tine, nu am vrut exact în aceeaşi modalitate în care nu te-am mai vrut.

Şi totuşi, scriu despre tine. Un singur motiv am pentru asta: îmi e dor să scriu. Îmi e dor să înşir aici gândurile mele după o zi lungă de linişte.Îmi e dor să scriu despre ce mă face fericită, despre ce mă face tristă, despre mare, despre plimbări fără sfârşit în Cişmigiu, despre facultatea mea mult iubită, despre mine.

Adevărul este că nu îmi pasă dacă interpretezi cuvintele mele, dacă le adaptezi vieţii tale ca să iţi hrăneşti iluzia că mie încă îmi pasă, că stau să sufăr.N-am făcut-o nicio clipă şi nu văd sensul pentru care aş face acest lucru din moment ce am în viaţa mea toţi oamenii la care ţin şi de care chiar îmi pasă. 


Indiferent care îţi sunt motivele pentru a reveni aici, vreau să te opreşti. Stop reading my blog, stop talking about me. Like right fucking now!