Sunt sfasiata de durere.Simt doar furie si imi  vine sa ucid pe cineva.Ii urasc din tot sufletul  pe cei care mi-au zis ca totul va fi ok,ca noi toti vom reveni la normal in curand.Si  detest si cuvantul ok.Este sec,lipsit de orice sens sau sentiment.Cand esti ok,nu simti nici furie,nici compasiune,si nici dragoste.Esti de fapt putrezit de dinauntru si  cu un picior deja in groapa.Cat despre normalul pe care mi l-au promis cu totii,il dau dracului.Nu am nevoie de nimic normal,daca tu nu mai esti aici.Lumea mea nu va mai fi completa niciodata fara tine,iar daca eu as reveni la normal,ar insemna ca te-am uitat.Ca m-am resemnat.Si nu voi face asta.Sunt coplesita de furie si de neputinta.De durere.Dar stiu ca nu voi vrea niciodata sa  incerc sa scot aceea durere din mine.Atata  timp cat ea va  fi acolo,vie in fiecare minut al vietii mele,eu voi sti ca tu ai existat.Ca te-am iubit .Ca ne-am iubit.

 Durerea imi aduce aminte de tine.E patrunzatoare si imi macina sufletul.Il tortureaza fara vreun strop de mila si se uita intr-un mod diavolesc cum sufletul meu se chinuie si cum sufera.Nu are compasiune sau vreun strop de bunatate.Si asta e bine,cel putin pentru moment.Refuz sa te uit,mai ales ca durerea imi este un rau necesar.Sunt sfasiata de suferinta,dar refuz sa ma supun ei.O sa indur totul cu vointa si orgoliul unui brav soldat,gata sa isi dea viata pentru cauza lui..Iar tu,esti cauza mea.Amintirea ta este cauza mea.

Ps: Toata postarea este fictiune.Nu am probleme din astea.Pentru moment..