sâmbătă, 10 martie 2012

Bliss

Am vazut aseara "La rascruce de vanturi",o varianta noua,se pare.Si mi-am adus aminte de pasiunea cu care devoram fiecare fila din carte,in drum spre mare si seara,pe balconul camerei mele.Si aveam si de ce.enjoy!

Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă.
(La rascruce de vanturi, Emily Bronte)

De aici poţi vedea deosebirea dintre sentimentele noastre: dacă el ar fi fost în locul meu, şi eu în al lui, cu toate că-l urăsc cu o ură care mi-a înveninat viaţa, niciodată n-aş fi ridicat mâna împotriva lui. Mă poţi privi cu neîncredere dacă-ţi place! Eu nu i-aş fi interzis niciodată s-o vadă, atâta vreme cât ea ar fi dorit acest lucru. Dar în clipa în care nu i-ar mai fi păsat de el, i-aş fi smuls inima lui Linton şi i-aş fi băut sângele! Până atunci însă – şi, dacă nu mă crezi, nu mă cunoşti – până atunci aş fi murit încetul cu încetul, fără să mă fi atins măcar de un fir de păr din capul lui!
(La răscruce de vanturi, Emily Bronte)

Îţi spun că aproape am atins paradisul meu, căci paradisul altora e cu desăvârşire lipsit de importanţă pentru mine şi nu-l râvnesc.
(La răscruce de vanturi, Emily Bronte)

Niciodată nu mi-am destăinuit iubirea prin viu grai, dar dacă privirile pot vorbi, atunci şi cel mai idiot dintre idioţi ar fi putut ghici că eram îndrăgostita de el până peste cap.
(La răscruce de vanturi, Emily Bronte)

Iubesc pămânutul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.
(La răscruce de vanturi, Emily Bronte)

Mă rog în fiecare seară să trăiesc până după moartea lui, pentru că prefer să sufăr eu decât să sufere el. Iată dovada că-l iubesc mai mult decât pe mine însumi.
(La rascruce de vanturi, Emilie Bronte)

and..
Orgoliul şi mândria sunt lucruri diferite, deşi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime. O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu. Mândria se raportează mai degrabă la propria părere de sine, în vreme ce orgoliul este legat de modul în care am vrea să fim văzuţi de ceilalţi.
(Mândrie şi prejudecată, Jane Austen)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu