Parade of excuses

Nu vreau ca lumea sa aiba asteptari de la mine.

Sincera sa fiu, nu imi pasa sa ma ridic la nivelul asteptarilor cuiva.De cele mai multe ori acel cineva nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor mele and it sucks either way. Stateam si ma gandeam zilele trecute la viitor si mi-am dat seama ca eu am ceva asteptari de la el.Niste asteptari destul de mari, de fapt. Si nu doar de la viitor, ci si de la mine.

Dar care este raul cel mai mare: sa ai asteptari si sa fii dezamagit sau sa te multumesti cu orice?

Ma mai gandesc la raspuns. Ideea este ca nu pot sa nu ma intreb daca eu sunt exact ceea ce si-a imaginat mama ca voi fi?Oare ea se intreaba daca este ceea ce eu mi-am dorit?

Regula e simpla: nu ai asteptari, nu esti dezamagit. Dar intrebarea mea persista.sunt eu cine si-a dorit mama sa fiu?Sunteti voi exact ceea ce si-au dorit parintii vostri? Uite, dupa ce am pus intrebarea asta, imi dau seama ca e inutila.. Mama nu asa cum vroiam, tatal meu cu atat mai putin..Tatal meu. Ce ciudat suna..

Nici eu nu mai stiu care a fost scopul acestei postarii.Stiu doar ca am inceput sa pun intrebari pentru care nu am raspunsuri sau/si nu vreau sa le gasesc.

Ca si concluzie,am sa spun ca suntem fiinte diferite. Ceea ce asteptam noi de la altii spune totul despre noi, nu despre cei de la care asteptam..daca nu este totul cum ne-am fi dorit noi, nu inseamna ca situatia nu reprezinta o alternativa. Cum zicea un mare geniu:YOU CAN'T ALWAYS GET WHAT YOU WANT! ( asta fiind House, in caz ca nu v-ati prins!)