Se afișează postările cu eticheta books. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta books. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

No time to..

Am luni examen şi simt nevoia să mă exteriorizez(de asemenea, tradus şi prin: simt nevoia să pierd timpul).

Cu toată bunăvoinţa din lume,m-am apucat de învăţat.Am citit, am subliniat in 15 culori doar doar să îmi rămână în cap, să îmi sară în ochi.Mi-am promis din greu că semestrul viitor voi învăţa cursurile la timp, că voi fi o studentă model, că nu voi lasa din nou totul pe ultima clipă.Sigur!

În sesiune, timpul trece repede.Somnul nu mai e ce-a fost, mancarea parcă nu are gust, observi chiar şi crăpăturile fine de pe pereţi de la atâta holbat.Oamenii cu care nu te-ai mai văzut de mult, te sună şi te invită in oraş că doar a trecut atâta timp de când nu v-aţi mai văzut..Tinzi să te sechestrezi în casă, dar ajungi să stai pe Facebook toată ziua şi să citeşti statusurile oamenilor care dau din colţ în colţ în sesiune, la fel ca tine, de altfel.

Tot ce pot să sper este că îmi voi aminti ceea ce am învăţat în cantităţi industriale la examen şi să îmi doresc din tot sufletul să îmi pice un subiect uşor.

Off, studenţia asta..

vineri, 21 decembrie 2012

Break up..

...when silence disturbs.

Tudor îmi cântă Break up ,iar mă chinui să mă reapuc de citit materia pentru test.Fuck it, îmi zic.

Simt o nevoie nebună să dorm vreo 3 zile şi să plâng cam tot atât.Nu în ordinea asta neapărat..Bine că vine vacanţa şi măcar partea cu somnul o rezolv..Poate e de vină oboseala sau pur şi simplu apatia mea, dar vreau o pauză.De la toţi şi toate.

Vreau puţină linişte, o carte bună şi tone de dulciuri şi chipsuri..

"You don't have to stay more than love.."

joi, 5 iulie 2012

Cum iubesc femeile.

Am citit acum ceva timp(adica fooarte mult timp) cartea Cum iubesc femeile. 4 povesti despre 4 femei foarte diferite, iar intamplarile erau analizate de un psiholog.

Cand femeile plang: Nu trebuie sa fii mare psiholog ca sa stii ca amorurile sunt ca trenurile, in spatele lor pot veni altele.Dragostea de azi o ascunde pe cea de ieri..

Temeri de copil: Copilaria este varsta primelor suferinte.In gradina ei plangem cel mai mult.Tocmai aici se intalnesc toate fetitele de pe lume, unde se adopta toate vechile temeri de singuratate si toate cosmarurile de oameni in toata firea...Si plange ca o fetita tocmai pentru ca in ea s-a trezit acea fetita.

Depresie fara sfarsit:De ce lacrimile din dragoste vor fi intotdeauna lacrimi de copil?

Alianta secreta: Cuvintele pe care nu le-a pus pe hartie i-au trecut prin inima,au atins-o pana la os.Si, in mod necesar, au transformat-o.

La ce iti foloseste sa fii regina daca nu ai regat?Daca regele alege, inca din copilarie ca va oferi altcuiva coroana?La ce serveste focul din semineu , daca fotoliul din fata lui e gol?La ce iti serveste sa fii frumoasa daca nu ai oglinda?

Forta femeilor: Schema narcisista construieste cupluri, intr-un fel de gemelaritate imaginara, fiecare cautand in oglinda celuilalt o imagine mai buna a lui insusi.Cine se aseamana, se aduna.De obicei, ca sa se desparta.Se cauta intre ei si se gasesc.