We are done.

Apreciez cel mai mult loialitatea la un om.Ea se dovedeşte cu timpul şi este pusă la încercare în momentele critice din viaţă. Da, loialitatea contează cel mai mult pentru mine. Nu prea au importanţă alte lucruri atunci când ai o legătură atât de strânsă cu un om încât vă înţelegeţi din priviri, atunci când ai siguranţa că indiferent de ce se va întâmpla, vă aveţi unul pe altul, atât în momentele rele din viaţă, cât şi atunci când lucruri bune se întâmplă pentru voi.

 De câte ori am fost loială până la capăt unor oameni care nu îmi împărtăşeau sentimentul? Vorba maneliştilor.. fără număr. Asta m-a lăsat cu un oarecare gust amar cu privire la loialitate şi încredere nemărginită. Am ales oamenii greşiţi, dar asta este.Învăţăm şi mergem mai departe.

Sunt puţine lucruri pe care nu le-aş face pentru o persoană la care ţin, foarte puţine. Sunt loială, atât de loială încât câteodată nici nu mă mai gândesc la propria-mi persoană. Loialitatea cere loialitate, cere reciprocitate. Şi nu o primeam. Pas cu pas, dezamăgire după dezamăgire şi totuşi, loialitatea era cea care mă împiedica să plec. Asta până când se umple paharul şi nu mai am de gând să suport situaţia în care mă aflu nicio secundă în plus. Plec fără să mă uit în spate.În definitiv, eu sunt propriul meu dumnezeu şi nu joc decât după regulile mele.

E trist că unii nu apreciază ceea ce au la momentul potrivit. Şi mai trist pentru ei este că rămân singuri, chiar dacă sunt înconjuraţi de alte persoane. Să găseşti din nou o persoană care să îţi fie fidelă no matter what, in sickness and health..e greu, dar nu pot decât să le urez succes! Haha!

No time to..

Am luni examen şi simt nevoia să mă exteriorizez(de asemenea, tradus şi prin: simt nevoia să pierd timpul).

Cu toată bunăvoinţa din lume,m-am apucat de învăţat.Am citit, am subliniat in 15 culori doar doar să îmi rămână în cap, să îmi sară în ochi.Mi-am promis din greu că semestrul viitor voi învăţa cursurile la timp, că voi fi o studentă model, că nu voi lasa din nou totul pe ultima clipă.Sigur!

În sesiune, timpul trece repede.Somnul nu mai e ce-a fost, mancarea parcă nu are gust, observi chiar şi crăpăturile fine de pe pereţi de la atâta holbat.Oamenii cu care nu te-ai mai văzut de mult, te sună şi te invită in oraş că doar a trecut atâta timp de când nu v-aţi mai văzut..Tinzi să te sechestrezi în casă, dar ajungi să stai pe Facebook toată ziua şi să citeşti statusurile oamenilor care dau din colţ în colţ în sesiune, la fel ca tine, de altfel.

Tot ce pot să sper este că îmi voi aminti ceea ce am învăţat în cantităţi industriale la examen şi să îmi doresc din tot sufletul să îmi pice un subiect uşor.

Off, studenţia asta..

Figure it out

Invatatul tarziu in noapte imi aduce aminte de vara.. de saptamanile pe care le-am petrecut inconjurata de carti si muzica..As putea face chiar greseala de a spune ca nimic nu s-a schimbat.Dar nu am s-o fac.

Nimic nu mai e la fel: vara a fost inlocuita de toamna, geamurile sunt toate inchise, nu se mai aud greierii ca alta data..In mijlocul acestor schimbari puteam eu sa raman la fel? Bineinteles ca nu..ma schimb in fiecare zi fara sa realizez. Ma schimb cu fiecare secunda ce trece si nu pot sa fac nimic sa opresc asta..Si pana la urma de ce as face-o?E ceva normal sa se schimbe in mine lucruri mici astfel incat sa devin cine trebuie sa fiu.Schimbarea nu este radicala, dar lucrurile mici sunt cele care fac diferenta..Doar nu se spune degeaba : The devil is in the details.

Petrecere la mine in cap

In metrou, m-am gandit incontinuu la anumite lucruri: le-am sucit,analizat, despicat in mii de bucati astfel incat nu am ajuns la niciun raspuns concret..Sa ma chinui cu intrebari sau ar trebui just to go with the flow?Raspunsul e periculos..foarte periculos.

Ajung acasa, un pic buimaca, ma joc cu noul meu animal de casa, un iepure dragut, si imi suna telefonul.Numar necunoscut. Ok.Raspund si persoana de la celalat capat ma intreaba:-Nastase Cristina? II spun ca da, gandindu-ma ca cine stie cine ma suna de la vreo banca sau ceva de genu.-Sunt secretara x de la Facultatea de Drept. Deci e important, mi-am zis.Vocea continua : -Va sun ca sa va comunic ca aveti posibilitatea sa va transferati la zi intrucat s-au retras ...N-am auzit cine, cati si de ce s-au retras.Ma transferau la zi, asta daca doream!-Cum sa nu vreau? i-am zis.Mi-a explicat exact cum si de ce am fost aleasa eu , i-am zis ca mi-a facut ziua mai frumoasa si i-am multumit.

Inainte sa inceapa Bac-ul, ma intrebam aici de ce am stat eu atat sa invat pentru bac, ca oricum nu imi trebuia media..Wrong. Media de la bac m-a departajat astazi de o tipa care avea acelasi punctaj ca si mine la gramatica..Deci vreau sa ii multumesc lui Alex din trecut ca a avut buna inspiratie sa invete asa de bine pe cat a facut-o.(fericirea ma afecteaza grav!)

Hmm. parca ma si apuca un chef de invatat..trebuie sa profit repede de el..

 

Let me fall even if I hit the ground.

"Visele devin intotdeauna realitate" ti se spune adesea: in filme, reclame, carti, in imaginile de pe weheartit,oriunde te uiti gasesti ceva care iti spune in mod moralizator sa nu te dai batut pentru ca visul tau se va implini..doar asa..fara " pentru ca"..si daca visele tale se incapataneaza sa nu devina realitate oricat de mult ai muncit tu pentru asta, tu ar trebui sa continui sa speri ca prostul in fiecare zi ca ceva se va schimba? ca vei trai ziua aia in care sa te simti pe deplin fericit pentru ca ce ti-ai dorit tu a luat o forma reala si se afla fix in fata ochiilor tai?
Am ajuns in punctul in care cred ca totul este cam de cacat, ideile moralizatoare pentru care eu ar trebui sa mor incercand sa le urmez sunt de cacat..
Oricat as incerca sa nu las lucrurile din jurul meu sa ma afecteze,nu mai reusesc. Ceva mereu se strecoara in mintea mea si ma face sa devin agitata, nemultumita, furioasa pe mine si pe restul de' simt nevoia de cele mai multe ori sa musc din ceva, ca poate-poate o sa reusesc sa imi revin, sa imi pun zambetul din nou pe buze, sa imi readuc cheful in vizita prin viata...

Fiecare iluzie spulberata doare, fiecare vis ce sta la coada doare..atat de tare incat nu pot sa fac decat sa ma intreb: pana cand? Pana cand voi reusi sa ma mentin pe linia de plutire? cand anume voi renunta?

Sour Candy

Oamenii mor.
Asta e un adevar ce nu poate fi contestat de nimeni.
Oamenii mor si nu se poate face nimic pentru a impiedica asta.

Intrebarea mea acum rasare:daca noi, cu totii,stim asta, de ce ne e asa de greu sa acceptam moartea? De ce nu putem privi moartea ca pe o parte normala si cruciala din viata sau din sfarsitul vietii, mai bine spus.E adevarat, nu e placut sa fie un spatiu gol langa tine in locul in care exista pana ieri iubitul tau sau chiar pisica ta, dar cu totii murim.Haideti sa nu facem o asa mare tragedie din cel mai banal lucru al vietii.

Sa lasam ipocrizia deoparte si sa spunem cu adevarat ce inseamna moartea.Atunci cand moare cineva, il plangi pentru ca iti este teama de necunoscutul pe care il infrunta(asta daca mai exista ceva dupa moarte) ? sau intentiile tale sunt, de fapt, egoiste si plangi pentru tine?Pentru ca te simti singur, pentru ca te simti abandonat, pentru ca nu stii ce sa faci mai departe. Cum ziceam, asta e egoism.TU te simti singur, TU te simti abandonat, TU nu stii incotro sa o apuci. Nu mortul.TU.

Si mai amuzant mi se pare faptul ca uneori nici nu realizam ca persoana respectiva este in viata.Realizam ca a trait abia dupa ce moare..

Sunt dura, stiu, dar adevarul nu este dragut si nici nu ar trebui sa fie...

The "Call"

Desi imi propusesem sa ajung mai devreme la facultate pentru inscriere, bineinteles ca am ajuns cu 15 minute inainte sa se termine programul de inscrieri pe ziua de azi.Eram atat de grabita incat nici nu am realizat ce tocmai facusem: intrasem deja pe domeniul facultatii.Da, poate sunt nebuna, dar de fiecare data cand am mers sa ma holbez la cladire, nu am intrat nici macar in curte.Imi propusesem sa astept pana cand ma duc la inscriere...sa pastrez magia.

Cand am ajuns la scarile de la intrare, mi-am dat seama ca singurul cuvant capabil sa descrie cladirea si locul si emotiile mele este : overwhelming.Deci magia minunatului loc era inca intacta.Ma simteam cu adevarat coplesita, dar intr-un sens bun.Eram coplesita de un amestec intre magia pastrata de mine, istoria si maretia cladirii, dorintele de viitor, iluziile, asteptarile si temerile mele cele mai mari.

Studentii care m-am ajutat au fost incredibili de draguti si mi-au povestit cate ceva de atmosfera locului.In timp ce completam fisa de inscriere,o voce mi-a soptit in cap:" Esti unde trebuie" Daca avusesem vreo indoiala pana atunci, s-a spulberat in acea secunda.Da, acolo vreau sa fiu, acolo vreau sa invat,acolo nu m-am simtit ca nuca-n perete.

Am facut alegerea buna..si stiu ca sunt o norocoasa pentru ca stiu ce imi doresc si pentru ca am simtit atunci cand am pasit in amfiteatru ca acolo trebuie sa fiu.

PS: textul asta a fost scris in metrou, in drum spre casa.Pustiul care statea pe scaunul de langa mine a citit tot ce scriam..Could you mind your own business, please?

"Examenul vietii" no 1.

Presimt ca o sa urmeze o postare lunga.

Astazi a fost proba la romana de la bac, asa cum presupun ca stie fiecare elev care a terminat liceul anul asta.Am dormit putin si prost si daca e sa calculez cate ore am dormit in ultimele 48 de ore, chiar am sa incep sa imi fac griji.8 deci. 8 ore dormite.Ah, pai atunci inteleg si eu de ce ma aflu in starea asta de zombie.

M-am trezit din somn la ora 5 cu un gand implantat in cap: trebuie sa recitesc comentariile la nuvele. Era neaparat necesar, subconstientul meu lucrand si in cele 2 ore dormite inainte de bac.Da, nu, nu intrebati.Mi-am zis ca stau sa repet un pic, ca mai mult de 12 nu stau si inainte sa imi dau seama, se face ora 2.WHAT THE FUCK?Pe la 3 m-am bagat la somn, inchipuindu-mi ca o sa am macar 3 ore de somn.La ora 5 suna o alarma prin casa, ma trezeste ca o bomba si mi-am spus ca daca nu ma ridic acum din pat, eu nu o sa mai pot sa ma trezesc peste o ora.


Cand m-am trezit, am incercat cat mai putin sa ma gandesc la operele studiate in sine.De fapt, nu ma gandeam la nimic.Actionam din reflex, actionam in gol.Plec spre liceu, mai punctuala ca niciodata, aranjata din cap si pana in picioare, ca la dracu! macar bine sa arat daca exista sansa sa fie de cacao toata experienta asta.


Curtea scolii, multi oameni, agitatie mare.Inca se repeta din greu materia si fiecare isi dadea cu presupusul cu privire la ce ar putea sa pice.Eu..imi admiram unghiile.Unghiile mele sunt frumoase..Am refuzat sa mai discut materia cu care m-am chinuit in ultima saptamana si ceva si mergeam pe principiul: nu imi pasa, e prea tarziu sa schimb ceva.


Inspectoare intrate la menopauza, ca altfel nu imi explic cum poti sa fii o crizata si jumatate pe langa niste elevi de liceu, care (LA DRACU!) se pregatesc sa dea un examen.Nu, nu aveam nevoie de fursecuri si imbratisari la intrarea in liceu, dar nu ma criza inainte de examen, te rog, fie ca imi pasa sau nu.Asta e deja treaba mea!Am fost incredibil de aroganta cu supraveghetorul de la mine de la sala(am presupus ca e profesor de sport, ca altfel nu imi explic lantul de aur de la gat si obiceiul libidinos de a flirta cu niste tipe de liceu).Au dat cu noi si o parte din elevii de la Scoala Centrala(Valeu! greu la unii.La scoala de provenienta au scris Cosbuc si nu Scoala Centrala.Asa ceva??) ah,supraveghetorul a facut incredibila greseala de a numi prestigioasa noastra institutie de invatamant "Liceul George Cosbuc". Stai, fratele meu asa, ca asta e Colegiul National BILINGV" George Cosbuc". Adica, daca am plecat cu ceva din Cosbuc, e mandria numelui, oricate chestii s-ar intampla la noi.Suna bine "bilingv".Excelent chiar.Si dupa ce am repetat de cateva ori cu o aroganta specifica mie numele liceului, am inceput proba.Pf, super, super, super! Eminescu.Nu, nu era preferatul meu, dar nici nu mai conta avand in vedere ca il stiam.


In prima ora am terminat primele 2 subiecte, eseul meu argumentativ a iesit(fara falsa modestie) minunat.L-am mentionat pe Picasso pe acolo(ca sa par maxim de culta) si pe Felix.Eseul s-a realizat de la sine, nu am stat sa zic cu 15 cuvinte o propozitie banala.Scurt si la obiect, atingand toate reperele cerute.


Am fost extrem de multumita de lucrarea mea si am ajuns la concluzia ca daca iau sub 8,50, ma duc si depun contestatie.Atat de sigura sunt pe ceea ce am scris.Lucrarea mea e de minim 9.Acum,chiar sper ca lucrarile astea se citesc si ca se puncteaza conform baremului.Pe toti sfintii, ii distrug!Nu ma intereseaza nota in sine ca nu imi trebuie, dar vreau sa primesc o confirmare a faptului ca am invatat(si ca am invatat bine) si ca nu am frecat duda pe maidan.

Bine, am citit o gramada de cretinisme pe net cum ca subiectul ar fi fost greu.Pe bune?Daca asta a fost subiect greu, inseamna ca daca se dadea Barbu,muream in chinuri, nu?Daca nu stii si nu te-a interesat,da, poti sa folosesti scuza ca a fost greu.Eu, care detin o anumita capacitate intelectuala si ceva mai mult interes fata de cunoastere, spun ca a fost accesibil. 


Bacul la romana mi-a dat speranta ca se va termina totul in curand.Si pot doar sa sper ca si la economie ca fi la fel de accesibil ca si la romana. La istorie ma descurc, no matter what.


Gata,v-am zapacit destul, asta daca ati avut rabdare sa cititi tot ce am scris eu aici.Scriu cam mult in ultima vreme..Sunt o trista si ma voi apuca de niste probleme la economie.Si da, chiar cred ca o sa fac un scurt-circuit cat de curand.

Invatatul dauneaza grav vacantei.

Astia norocosi, care inca viseaza la stele verzi pe pereti si care cred ca examenele( de orice fel)sunt departe, se insala amarnic. Nici nu apuci sa clipesti bine si examenul bate la usa.Norocosii de care mentionam mai sus sunt in drum spre mare sau se uita la seriale toata ziua(exemplu, sora mea, Vio). Si cat pot sa ii invidiez!! Nu, de fapt, eu sunt responsabila si constientizez faptul ca tre' sa las serialele si ca trebuie sa invat acum, pe ultima suta de metri.Ultima fraza a fost cea mai mare minciuna pe care am spus-o de curand.

Invatatul nu e niciodata usor.Nu invatatul in sine e greu, ci fabricarea dorintei de a invata si spun "fabrica" pentru ca este un proces de plastic, un proces artificial.Stii ce ar trebui sa faci, dar pur si simplu refuzi."Mai am timp si maine" iti spui tu intr-un mod naiv.

Si zilele trec si trec si ajungi sa faci calcule si strategii astfel incat sa poti sa termini la timp de invatat tot ce puteai sa inveti lejer daca nu frecai duda pe afara cu prietenii( sa ma exprim mai frumos) pierdeai timpul facand lucruri nefolositoare.

Cand incerci sa inveti/recapitulezi/citesti pentru prima data o lectie, nu esti niciodata indeajuns de puternic incat sa stai dracului intr-un loc si sa faci ceea ce ar trebui sa faci.Eu mereu gasesc scuza ca mi-e foame."Hai ca parca as manca ceva"imi zic.Merg pana la frigider, nu gasesc nimic care sa imi placa si pac! 10 minute mai tarziu ma trezesc gatind, desi nici nu imi era foarte foame in the first place.

Concluzia: E greu cu invatatul.E greu sa fii indeajuns de puternic, ambitios si hotarat incat sa si termini lucrul de care te apuci.Mai e si vocea aia enervanta care iti spune ca nu o sa reusesti in ritmul asta si parca iti vine sa te dai batut. Grea batalie, nu?

PS: postarea a fost un exemplu de cum-sa-nu-inveti. Si e clar ca daca stati sa imi cititi postarea despre invatat, nici voi nu o duceti prea bine..

Parade of excuses

Nu vreau ca lumea sa aiba asteptari de la mine.

Sincera sa fiu, nu imi pasa sa ma ridic la nivelul asteptarilor cuiva.De cele mai multe ori acel cineva nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor mele and it sucks either way. Stateam si ma gandeam zilele trecute la viitor si mi-am dat seama ca eu am ceva asteptari de la el.Niste asteptari destul de mari, de fapt. Si nu doar de la viitor, ci si de la mine.

Dar care este raul cel mai mare: sa ai asteptari si sa fii dezamagit sau sa te multumesti cu orice?

Ma mai gandesc la raspuns. Ideea este ca nu pot sa nu ma intreb daca eu sunt exact ceea ce si-a imaginat mama ca voi fi?Oare ea se intreaba daca este ceea ce eu mi-am dorit?

Regula e simpla: nu ai asteptari, nu esti dezamagit. Dar intrebarea mea persista.sunt eu cine si-a dorit mama sa fiu?Sunteti voi exact ceea ce si-au dorit parintii vostri? Uite, dupa ce am pus intrebarea asta, imi dau seama ca e inutila.. Mama nu asa cum vroiam, tatal meu cu atat mai putin..Tatal meu. Ce ciudat suna..

Nici eu nu mai stiu care a fost scopul acestei postarii.Stiu doar ca am inceput sa pun intrebari pentru care nu am raspunsuri sau/si nu vreau sa le gasesc.

Ca si concluzie,am sa spun ca suntem fiinte diferite. Ceea ce asteptam noi de la altii spune totul despre noi, nu despre cei de la care asteptam..daca nu este totul cum ne-am fi dorit noi, nu inseamna ca situatia nu reprezinta o alternativa. Cum zicea un mare geniu:YOU CAN'T ALWAYS GET WHAT YOU WANT! ( asta fiind House, in caz ca nu v-ati prins!)