Let me fall even if I hit the ground.

"Visele devin intotdeauna realitate" ti se spune adesea: in filme, reclame, carti, in imaginile de pe weheartit,oriunde te uiti gasesti ceva care iti spune in mod moralizator sa nu te dai batut pentru ca visul tau se va implini..doar asa..fara " pentru ca"..si daca visele tale se incapataneaza sa nu devina realitate oricat de mult ai muncit tu pentru asta, tu ar trebui sa continui sa speri ca prostul in fiecare zi ca ceva se va schimba? ca vei trai ziua aia in care sa te simti pe deplin fericit pentru ca ce ti-ai dorit tu a luat o forma reala si se afla fix in fata ochiilor tai?
Am ajuns in punctul in care cred ca totul este cam de cacat, ideile moralizatoare pentru care eu ar trebui sa mor incercand sa le urmez sunt de cacat..
Oricat as incerca sa nu las lucrurile din jurul meu sa ma afecteze,nu mai reusesc. Ceva mereu se strecoara in mintea mea si ma face sa devin agitata, nemultumita, furioasa pe mine si pe restul de' simt nevoia de cele mai multe ori sa musc din ceva, ca poate-poate o sa reusesc sa imi revin, sa imi pun zambetul din nou pe buze, sa imi readuc cheful in vizita prin viata...

Fiecare iluzie spulberata doare, fiecare vis ce sta la coada doare..atat de tare incat nu pot sa fac decat sa ma intreb: pana cand? Pana cand voi reusi sa ma mentin pe linia de plutire? cand anume voi renunta?

Sour Candy

Oamenii mor.
Asta e un adevar ce nu poate fi contestat de nimeni.
Oamenii mor si nu se poate face nimic pentru a impiedica asta.

Intrebarea mea acum rasare:daca noi, cu totii,stim asta, de ce ne e asa de greu sa acceptam moartea? De ce nu putem privi moartea ca pe o parte normala si cruciala din viata sau din sfarsitul vietii, mai bine spus.E adevarat, nu e placut sa fie un spatiu gol langa tine in locul in care exista pana ieri iubitul tau sau chiar pisica ta, dar cu totii murim.Haideti sa nu facem o asa mare tragedie din cel mai banal lucru al vietii.

Sa lasam ipocrizia deoparte si sa spunem cu adevarat ce inseamna moartea.Atunci cand moare cineva, il plangi pentru ca iti este teama de necunoscutul pe care il infrunta(asta daca mai exista ceva dupa moarte) ? sau intentiile tale sunt, de fapt, egoiste si plangi pentru tine?Pentru ca te simti singur, pentru ca te simti abandonat, pentru ca nu stii ce sa faci mai departe. Cum ziceam, asta e egoism.TU te simti singur, TU te simti abandonat, TU nu stii incotro sa o apuci. Nu mortul.TU.

Si mai amuzant mi se pare faptul ca uneori nici nu realizam ca persoana respectiva este in viata.Realizam ca a trait abia dupa ce moare..

Sunt dura, stiu, dar adevarul nu este dragut si nici nu ar trebui sa fie...

Miss Do-it-all-wrong

Imi suna alarma de dimineata.O opresc instinctual.5 minute mai tarziu suna din nou. Nu imi era neaparat somn, dar asta e obiceiul meu: sa incep fiecare zi lenevind inca un pic in pat.De obicei, adorm la loc(de aia imi pun si 15 alarme).Cum a sunat a 3-a ora, m-am ridicat din pat.Visasem ceva, dar nu cred ca era important.Toate visele mele interesante sunt twisted.Am dormit atat de prost in ultima saptamana(prea putin, prea mult in weekend) incat azi am fost chiar incantata de faptul ca ma simteam chiar odihnita.

ceva mai tarziu,Alina imi da un sms si imi spune cat de boss suntem amadoua pentru ca am luat 10,00 la minunea de atestat la engleza.Da, am lucrat mult la el, mereu se modifica cate ceva in word de ma scotea din sarite, am avut super mari emotii la prezentarea lui, dar am fost boss justificand dupa nota mea.Si chiar mi-a placut sa citesc si sa vorbesc atat despre House.Apropo de House, azi am vazut ultimul episod din serial.Nu eram foarte sigura ca vreau sa il vad, dar am zis: sunt pregatita. Nu, nu eram.Nu eram gata sa renunt la House, nu eram gata sa il vad murind.A murit.Sau nu?see for yourselves.

E ultima saptamana din liceu, ma rog, aproape.Clasele sunt goale, toata lumea e pe afara non-stop, nu mai avem chef de invatat.Pe facebook, lumea a inceput deja sa puna poze de la festivitatea de absolvire si sunt imbracati in robe frumoase si stralucitoare si minunate si vreau si eu.Tot liceul asta am asteptat: sa ma imbrac in roba, sa fac cateva poze, sa le spun oamenilor "la revedere" si sa plec acasa.

Pe un ton mai serios,trebuie sa ies curand din starea asta nasoala pentru ca asa nu se mai poate. Gandesc prea mult eu si macar de m-as gandi la chestii filozofice.Nu! Intorc fiecare aspect al vietii mele pe toate partile, incercand sa caut.. ceva. Si sunt atat de multe tampenii!
Adica, mereu am crezut ca nu o sa iau decizii prostesti in fata unei situatii clare: fara nuante de gri.Eh, cand ajungi in situatia aia, lucrurile se schimba.Nasol, dar adevarat.Nu mi-am imaginat ca am sa ma transform in omul care cantareste situatia, minte si protejeaza pentru ca lucrurile sa nu se schimbe in vietile altora, ca in a mea..eh,acolo s-a schimbat totul intr-o clipa blestemata.Dar nu ma gandesc prea des la asta.Ca daca m-as gandi, as simti nevoia sa vorbesc cu cineva si once again, protejez.Pe cine nu trebuie.Pentru ca daca as avea un pic de sens in capul asta, m-as proteja pe mine si nu pe cel/cea care s-ar putea sa imi fi facut ceva. Old story.

Little grey

Vineri m-am uitat la ultimul episod din sezonul 8 din Anatomia lui Grey.Acest ultim episod fusese anuntat cu mare tam-tam ca va fi ceva iesit din comun, mult mai dramatic decat ne-a obisnuit marea Shonda Rhimes.Ah, se anuntase si faptul ca va muri un personaj in episodul minune.
Ajung vineri acasa si ma uit la Grey! Pac! in primele 15 minute din episod, dupa o superba declaratie din partea lui Mark, Lexie moare. Iar eu ma uitam uimita: stai! cum? moare lexie???? astia fac misto de mine? dintre toate personajele care nu mai au nicio treaba cu serialul, TOCMAI Lex a mea moare??

Cand mai vad pe la TV episoade vechi din grey si il vad pe dragutul de George, imi spun: Vai, ce dor imi e de George! si uite asa am realizat ca Shonda Rhimes mi-a omorat toate personajele pe care le iubeam. Daca il omoara si pe Alex, asta chiar pune capac la toate.

Deci,Shonda Rhimes, nu imi mai ucide personajele! exista metode mult mai bune de a face un episod interesant.

 and goodbye, lex! memorie perfecta, ametita si mereu indragostita de Mark.

endless round of contradictions

N-am stiut niciodata ca neputinta doare atat de tare. Cu toate ca stiu ca nu e vina mea si nici nu va fi niciodata, nu am sa reusesc vreodata sa inteleg de ce... m-am saturat sa caut un raspuns care nu exista.mi-a ajuns. mi-au ajuns melodiile melodramatice care nu fac decat sa deschida usi spre tipuri de sentimente pe care nu le-am mai intalnit pana acum.Nu mai pot asa..Dar am sa continui ca pana acum... realizez ca nu e vina mea, ca nu am fost indeajuns de importanta incat sa schimb ceva, dar am nevoie de un raspuns. Repet, sunt constienta ca nu am sa gasesc nimic. Dar oare o sa ma impiedice realitatea? stim bine ca nu... e un cerc vicios...


"John House was a cold and controlling person with limited affection or understanding of House. House himself hated his father. In the episode where a patient has been raped he admits to her that his father was cruel to him. He reports abuse, which reflects the fragile relationship. House is wounded by these primary relationships, his mother's dishonesty and his father's hostility. His colleagues acknowledge that this is the source of House's deep unhappiness, his fear of intimacy and cynicism."

Senior year

"Ca îmi place viata cand se zgaltaie masina". Gata, mi-am adus aminte versul din epica melodie a maestrului Alex Velea.

Daca toate zilele din liceu ar fi fost ca asta, poate ca mi-as fi dorit ca liceul sa mai dureze o perioada.M-am trezit binedispusa,m-am intalnit cu Gabs, am mai ras, am mai glumit, am ajuns la liceu, le-am ascultat pe Alina si pe Jazz cum radeau ca nebunele in ora de stiinte(?!) si am decis sa profitam frumos de aceasta zi minunata(si de banii lui Jazz,dar shtt!!).In Antic era prea intuneric, trebuia sa mergem si noi ca "fetili" la o terasa si am pornit spre Universitate.Jazz era sa fie prinsa in usile troleului(cat de tare e asta?) si am ajuns prin Valea Regilor.La 9 dimineata era cam pustiu pe acolo, dar asta nu m-a impiedicat sa imi comand o vodka.. Parca viata devenise si mai frumoasa dupa minunata vodka..Bine, si chelnerul s-a uitat ciudat la noi si ne-a intrebat daca nu e prea devreme pentru vodka si whiskey, dar nu era treaba lui.
Caldura mare, inapoi la liceu, doar noi 3 in clasa cu profa de romana care era hotarata sa isi faca ora no matter what.Intre timp, ne-am strans mai multi. Desi a fost destul de boring si ma durea capul de la caldura, nu pot sa nu observ cum i-a apucat pe toti acum nostalgia legata de terminarea liceului.Profa de romana a inceput sa ne dea sfaturi de viata si ne-a spus ca e foarte trista ca terminam liceul.Bine, nu cred ca ii pare rau ca terminam noi,ci ca isi da seama cu fiecare generatie care pleaca ca timpul trece si nu asteapta pe nimeni..Dupa, profa de engleza, aka BABA, a inceput si ea cu regretele si sfaturile despre viata si despre liceu.Ciudat, dar foarte amuzant.
Maine am filozofie, nu am dat test si abia astept(hahaha!). Dar mai e un pic.. un pic de tot.
Weekendul asta plec in Sibiu si abia astept.Minunea aia de oras ma cam asteapta de ceva vreme buna si sunt aaaattaaat de nerabdatoare.

Ah, daca va intrebati care e treaba cu versul de la inceputul postarii, am avut un lapsus azi in Valea Regilor cand radeam si noi ca niste fetite inocente ce nu suntem.

Goodnight goodnight

"Anumite gânduri sunt rugaciuni. Sunt clipe în care, oricum ar sta corpul, sufletul e în genunchi."

Said he'd seen my enemy. Said he looked just like me,
So I set out to cut myself and here I go.

*James Blunt*Same mistake*

Si sa fiu a naibii,de nu e *same mistake*.De multe ori spun ca pe mine ma iubesc cel mai mult pe lumea asta.Pe mine.Si asa este.Adica,in definitiv, de ce nu ar fi asa? E modul meu de supravietuire,singura mea metoda eficienta din atat de multe puncte de vedere. But in the same time I am my only enemy.Nu exista persoana pe lumea asta care sa se saboteze mai mult pe sine decat mine.Pur si simplu nu exista! Sunt asa de sucita si de dementa incat eu singura imi voi incurca planurile,imi voi cere imposibilul, voi vrea in acelasi timp 2 lucruri care se aseamana atat de mult,dar sunt atat de diferite in acelasi timp incat nu fac decat sa devin si mai confuza si mai furioasa.*Neincetat*La nesfarsit*.

Monday

Saptamana asta a inceput chiar ok.Deci,incerc de cele mai multe ori sa ma plang de chestii la mine in cap,nu in gura mare,ca nu ma ajuta cu nimic si nu ii ajuta nici pe cei din jurul meu,dar de data asta trebuie sa o zic: saptamana trecuta a fost un cosmar pentru mine: atatea stari cretine, atatea ganduri si mai cretine si pointless talks.Dar saptamana asta a inceput ok.

Si azi am realizat ca imi este dor de Ruse.Nu trec eu exagerat de mult pe la orele ei de engleza,ca eu in principal nu trec prea exagerat de mult pe la scoala,dar nu asa e ideea,dar imi e dor de ea.Vesela tot timpul, vorbe gata sa te ajute sa iti ridici moralul, gata sa te faca sa crezi ca maine va fi o zi mai buna,doar pentru ca va fi.No questions. Nu prea imi pasa ce zic altii,ce cred altii,ce fac altii; eu stiu ca de Ruse imi va fi cu siguranta dor dupa ce se va termina liceul.si guess what? mai e chiar putin si se termina.

Adica,stateam acum cateva saptamani si ma gandeam ca la modul in care priveam liceul la inceput,cum ma simteam acolo si cum ma simt acum.Si, nu mai e chiar asa de rau.Nu acum,cel putin,cand am un scop.Materiile nefolositoare sunt inca acolo,profii naspa sunt inca acolo,dar something is different.Dar asta nu inseamna ca nu mai sunt la fel de nerabdatoare sa termin. Imi mega astept vara, ca sa ma plimb si sa ma plimb si sa ma plimb.Sa adorm pe plaja,asta imi doresc.

am aberat destul pentru seara asta.Ah,da.Sunt mega incantata de ceea ce am facut in dupa amiaza asta.si in toate dupa amiezele de luni ce vor urma..

Ps: stiati ca literele alfabetului au gen? Dada, "a" are gen si anume,masculin.De fapt,toate literele sunt la masculin.

Vise si nu numai.

                                

"Era atat de straniu,incat privirea lui ma ardea pur si simplu.Facea sa izbucneasca in mine un foc pe care nu il cunoscusem inainte,care ma mistuia usor,dar sigur..Neincetat.Si fara sfarsit…

            Ca din senin,masca strainul cade,iar chipul ce imi este aratat ma infioara si ma ingrozeste.Nici in cele mai groaznice cosmaruri ale mele nu imi inchipuiam sa as putea sa revad chipul acesta vreodata.Tip de frica,iar el nu face nicio miscare.Sta ca o statuie in fata mea,ca un obiect fara viata si fara vointa,asa cum a fost mereu de-a lungul existentei mele.Il imping din calea mea si o iau la fuga de-a lungul strazii.Picioarele-mi  goale atingeau cimentul rece si nepasator de sub mine si cu cat ma straduiam sa alerg mai tare,sa las in urma tot ce ma ingrozea,ce ma facea sa tremur din cap pana in picioare,cu atat ma simteam mai prinsa intr-un loc.Parea ca nu avansam vreun pic,desi imi dadeam toata silinta.

           Casele din jurul meu se schimbau, desi eu nu ma misc din loc.Totul se schimba.Masini trec pe langa mine in toiul noptii fara a ma observa.Si ceva se schimba din nou.Picioarele mele se dezleaga de cimentul de sub ele si incep sa alerg din nou.Vantul imi bate imi fata si imi este frig,al naibii de frig,dar imi este mult mai frica,asa ca imi continui cursa prin zbuciumul noptii.Nu am stiut unde ma indreptam,pana nu am ajuns acolo..Era in fata casei si parea ca ma asteapta,de parca m-ar fi asteptat o viata intreaga.Nu pare surprins sa ma vada,ci ma ia in brate si ma saruta.Buzele lui calde imi ating fata rece si saruturile lui ma electocuteaza in tot corpul,dar intr-un sens bun.Ma simt vie,ma simt ciudat,dar bine.Simt ca nimic rau nu mi se poate intampla,nu acum.Raul pare a fi la mii de kilometri departare,in timp eu ma desfat in rai.Propria mea versiune a raiului...

            -Multumesc pentru ca m-ai salvat.Poate nu parea asa,dar el ma salva cu fiecare secunda pe care o petreceam departe de ceea ce reprezenta chipul raului absolut pentru mine.

Si Alex era tot ce aveam eu nevoie pentru ca nu ma costrangea,nu vroia mai mult decat aveam de dat si mai mult decat eram gata sa ofer."