Constatari

Am spus ca nu am nevoie de alte Complicatii in viata mea, ca am destule. E adevarat. Am. Dar asta pentru ca asa aleg eu. Imi place Complicatul. Complicatul nu e niciodata plictisitor, mereu se iveste alta poveste, alta solutie. Normalul e pentru oamenii plictisitori si banali.

Complicatul e intrigant, e palpitant pentru ca niciodata nu stii ce te asteapta dupa colt. Nu stii niciodata ce urmeaza, nu stii care va fi urmatoarea miscare a celuilalt.
Traiesc pentru Complicat, dar in acelasi timp il urasc si reneg cu toata fiinta mea.O viata plina de complicatii e epuizanta, te seaca de energie. Esti intr-un joc continuu cu tine insuti si incerci sa  castigi. Nu asta e solutia avand in vedere faptul ca trebuie sa existe o parte din tine care sa fie invinsa. Pusa la pamant. Ucisa.

O sa ma satur oare intr-o zi de Complicat? O sa spun stop torturii? O sa renunt sa spun chestii pe care nu ar trebui sa le spun pentru ca nu fac decat sa ii invit si pe altii in jocul meu? Ii hranesc cu iluzii si sperante. Le promit ceva, dar eu nu am niciun control asupra acelui "ceva". Am pierdut controlul? Da? Cand anume? Nu, nu are cum. E imposibil.

M-am abatut de la subiect. Fac asta in ultima vreme. Las periute de dinti in urma mea, spun chestii cu doua sau mai multe straturi. Ma hranesc cu Complicat. Traiesc pentru el. I should stop. Nu imi aduce nicio fericire. I have to stop talking about this nonsens, about this stupid concept called happiness. Fericirea e pentru oameni normali care nu viseaza sa aspire la mai mult. Fericirea absoluta nu exista, exista complicat si exista fericire. Se intrepatrund cateodata, dar doar pentru scurt timp.
Trebuie sa iti arate cineva constant ce pierzi daca stai sa te joci de-a Complicatul, nu?

Ps: sunt confuza and out of control, aparent.

Let me fall even if I hit the ground.

"Visele devin intotdeauna realitate" ti se spune adesea: in filme, reclame, carti, in imaginile de pe weheartit,oriunde te uiti gasesti ceva care iti spune in mod moralizator sa nu te dai batut pentru ca visul tau se va implini..doar asa..fara " pentru ca"..si daca visele tale se incapataneaza sa nu devina realitate oricat de mult ai muncit tu pentru asta, tu ar trebui sa continui sa speri ca prostul in fiecare zi ca ceva se va schimba? ca vei trai ziua aia in care sa te simti pe deplin fericit pentru ca ce ti-ai dorit tu a luat o forma reala si se afla fix in fata ochiilor tai?
Am ajuns in punctul in care cred ca totul este cam de cacat, ideile moralizatoare pentru care eu ar trebui sa mor incercand sa le urmez sunt de cacat..
Oricat as incerca sa nu las lucrurile din jurul meu sa ma afecteze,nu mai reusesc. Ceva mereu se strecoara in mintea mea si ma face sa devin agitata, nemultumita, furioasa pe mine si pe restul de' simt nevoia de cele mai multe ori sa musc din ceva, ca poate-poate o sa reusesc sa imi revin, sa imi pun zambetul din nou pe buze, sa imi readuc cheful in vizita prin viata...

Fiecare iluzie spulberata doare, fiecare vis ce sta la coada doare..atat de tare incat nu pot sa fac decat sa ma intreb: pana cand? Pana cand voi reusi sa ma mentin pe linia de plutire? cand anume voi renunta?

Parade of excuses

Nu vreau ca lumea sa aiba asteptari de la mine.

Sincera sa fiu, nu imi pasa sa ma ridic la nivelul asteptarilor cuiva.De cele mai multe ori acel cineva nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor mele and it sucks either way. Stateam si ma gandeam zilele trecute la viitor si mi-am dat seama ca eu am ceva asteptari de la el.Niste asteptari destul de mari, de fapt. Si nu doar de la viitor, ci si de la mine.

Dar care este raul cel mai mare: sa ai asteptari si sa fii dezamagit sau sa te multumesti cu orice?

Ma mai gandesc la raspuns. Ideea este ca nu pot sa nu ma intreb daca eu sunt exact ceea ce si-a imaginat mama ca voi fi?Oare ea se intreaba daca este ceea ce eu mi-am dorit?

Regula e simpla: nu ai asteptari, nu esti dezamagit. Dar intrebarea mea persista.sunt eu cine si-a dorit mama sa fiu?Sunteti voi exact ceea ce si-au dorit parintii vostri? Uite, dupa ce am pus intrebarea asta, imi dau seama ca e inutila.. Mama nu asa cum vroiam, tatal meu cu atat mai putin..Tatal meu. Ce ciudat suna..

Nici eu nu mai stiu care a fost scopul acestei postarii.Stiu doar ca am inceput sa pun intrebari pentru care nu am raspunsuri sau/si nu vreau sa le gasesc.

Ca si concluzie,am sa spun ca suntem fiinte diferite. Ceea ce asteptam noi de la altii spune totul despre noi, nu despre cei de la care asteptam..daca nu este totul cum ne-am fi dorit noi, nu inseamna ca situatia nu reprezinta o alternativa. Cum zicea un mare geniu:YOU CAN'T ALWAYS GET WHAT YOU WANT! ( asta fiind House, in caz ca nu v-ati prins!)

Somebody that I used to know

Mie de fel imi place haosul. Nimic nu e mai amuzant decat sa vezi oameni agitandu-se pentru nimic, iar haosul scoate ce e mai rau din oameni.E funny de privit.E mai nasol cand haosul te cuprinde, dar asta e alta mancare de pesti.

Ziua de azi a fost foarte amuzanta in principal. A plouat mult si des.Am facut si poze pentru album,ceea ce a fost dragut. Dupa cum ziceam, astept festivitatea de miercuri.

In alta ordine de idei, ascult des Corina-tears si melodia imi vorbeste mai mult decat ar fi cazul.

You say you will never leave
But you were never mine

...................................

If you have tried and listened
Would I be here alone?
It's hard to leave.

Nu imi place deloc situatia in care ne aflam, dar as fi ipocrita daca as spune ca nu ma asteptam la asta.Eram 99% sigura ca se va intampla eventual,ceea ce e foarte trist, dar asta e viata: mai pierzi, mai castigi.I am somehow grateful for all we have been through. Goodbye is never easy, but it seems that you will be taken care out.

dupa cum ziceam acum ceva timp: cand primesc jumatati de masura, plec! 
Incerc sa imi spun: keep your head in the game, ca asta o sa conteze peste 10 ani, nu pseudo-problemele legate de relatiile cu oamenii din jurul tau. Sper sa imi si reuseasca...