Constatari

Am spus ca nu am nevoie de alte Complicatii in viata mea, ca am destule. E adevarat. Am. Dar asta pentru ca asa aleg eu. Imi place Complicatul. Complicatul nu e niciodata plictisitor, mereu se iveste alta poveste, alta solutie. Normalul e pentru oamenii plictisitori si banali.

Complicatul e intrigant, e palpitant pentru ca niciodata nu stii ce te asteapta dupa colt. Nu stii niciodata ce urmeaza, nu stii care va fi urmatoarea miscare a celuilalt.
Traiesc pentru Complicat, dar in acelasi timp il urasc si reneg cu toata fiinta mea.O viata plina de complicatii e epuizanta, te seaca de energie. Esti intr-un joc continuu cu tine insuti si incerci sa  castigi. Nu asta e solutia avand in vedere faptul ca trebuie sa existe o parte din tine care sa fie invinsa. Pusa la pamant. Ucisa.

O sa ma satur oare intr-o zi de Complicat? O sa spun stop torturii? O sa renunt sa spun chestii pe care nu ar trebui sa le spun pentru ca nu fac decat sa ii invit si pe altii in jocul meu? Ii hranesc cu iluzii si sperante. Le promit ceva, dar eu nu am niciun control asupra acelui "ceva". Am pierdut controlul? Da? Cand anume? Nu, nu are cum. E imposibil.

M-am abatut de la subiect. Fac asta in ultima vreme. Las periute de dinti in urma mea, spun chestii cu doua sau mai multe straturi. Ma hranesc cu Complicat. Traiesc pentru el. I should stop. Nu imi aduce nicio fericire. I have to stop talking about this nonsens, about this stupid concept called happiness. Fericirea e pentru oameni normali care nu viseaza sa aspire la mai mult. Fericirea absoluta nu exista, exista complicat si exista fericire. Se intrepatrund cateodata, dar doar pentru scurt timp.
Trebuie sa iti arate cineva constant ce pierzi daca stai sa te joci de-a Complicatul, nu?

Ps: sunt confuza and out of control, aparent.

Who You Are.

"Cause sometimes you just feel tired.You feel weak.And when you feel weak, you feel like you wanna just give up.But you gotta search within you, try to find that inner strength and just pull that
hit out of you, and get that motivation to not give up, and not be a quitter, no matter how bad you
 wanna just fall flat on your face and collapse."

Eminem-Till I collapse.

the short story of: more is never enough.

Intr-o dimineata, m-am trezit perfecta.Parul imi statea minunat,staluceam de fericire, eram ca scoasa din reviste.

Dar credeti ca perfectiunea mea se oprea aici? Nici vorba! Eram minunata si pe dinauntru.Randunelele ciripeau in jurul meu, florile infloreau pe unde treceam, oamenii imi zambeau constant si imi ofereau flori si bomboane pe strada.Atat de fantastica eram! 


In plus, eram buna cu oamenii, eram desteapta din cale afara, aveam raspuns pentru orice, dar nu eram aroganta. Eram perfecta.Le zambeam la randul meu oamenilor, nu consideram ca totul mi se cuvine de-a gata, nu eram egoista, ajutam oamenii nevoiasi,gateam minunat, puteam sa cos si sa calc haine si sa am grija de copilul pentru care m-am hotarat sa fiu baby-sitter in acelasi timp.

Perfectiunea mea atinsese un nivel in care nu stiam ce inseamna definitiile cuvintelor "greseala", "monstru","egoism", "narcisism", "incapatanare", "rautate", "singuratate", "durere". Toate astea disparusera din vocabularul si caracterul meu.Eram fara de greseala.Fara de defect.


Oamenii bolnavi de cancer se vindecau in prezenta mea doar pentru ca le spuneam vorbe care sa le aline suferinta;muncitorii s-au apucat de construirea unor autostrazi ca in Germania intr-o singura zi;politicienii si-au dat demisia si au recunoscut faptul ca au furat de nu au mai putut din tara asta si ca au vandut-o pe bucati.Spitalele se autoconstruiau si doctorii se intorceau in tara mult mai bine pregatiti.Toate astea doar pentru ca eu m-am trezit fiind perfectiunea intruchipata.


Dar, la sfarsitul acestei zile perfecte ce ma avea ca protagonista pe mine, toate aceste lucruri nu au contat pentru mama mea.Se pare ca nici perfectiunea nu era indeajuns incat sa schimbe ceva..Trist, dar sa vedem cum ma trezesc maine...

Ps: aceasta postare este un pamflet si trebuie tratata ca atare.