Watch me rise.

Noaptea aceea a zburat pe ritmuri ameţitoare de dans. Era cea din urmă noapte acolo aşa că am dansat şi m-am distrat ca şi cum ar fi fost ultima mea şansă să mă simt fericită, ca şi cum ziua de mâine nu ar fi avut de gând să vină.Muzica era mult prea tare ca să aud valurile spărgându-se la mal, dar am fost clipă de clipă conştientă că marea se află la doar doi paşi de noi.

Zorii zile m-au prins pe plajă, obosită, dar la fel de energică. Gaşca de băieţi cu care venisem în Jesolo era la fel de gălăgioasă şi amuzantă ca întotdeauna. Am făcut zeci de poze, am râs fără încetare, auzindu-ne doar marea. Ea e bună la păstrat secrete.. prea bună.

Nu e zi în care să nu îmi fie dor de Italia. Nu e secundă în care să nu îmi doresc ca vacanţa mea să fi fost mai lungă. Mai aveam atâtea de văzut.. voiam să ajung în Verona şi să vad balconul Julietei. Voiam, de asemenea, să ajung la Roma fără să cad în sclavie( hihi, glumiţă de Drept Roman) . Toate drumurile duc la Roma, aşa că nu îmi fac griji..

Ps: Tanti auguri! Happy name's day to me! Un nume pe care să îl ador mai mult nu aş fi putut să am!

the short story of: more is never enough.

Intr-o dimineata, m-am trezit perfecta.Parul imi statea minunat,staluceam de fericire, eram ca scoasa din reviste.

Dar credeti ca perfectiunea mea se oprea aici? Nici vorba! Eram minunata si pe dinauntru.Randunelele ciripeau in jurul meu, florile infloreau pe unde treceam, oamenii imi zambeau constant si imi ofereau flori si bomboane pe strada.Atat de fantastica eram! 


In plus, eram buna cu oamenii, eram desteapta din cale afara, aveam raspuns pentru orice, dar nu eram aroganta. Eram perfecta.Le zambeam la randul meu oamenilor, nu consideram ca totul mi se cuvine de-a gata, nu eram egoista, ajutam oamenii nevoiasi,gateam minunat, puteam sa cos si sa calc haine si sa am grija de copilul pentru care m-am hotarat sa fiu baby-sitter in acelasi timp.

Perfectiunea mea atinsese un nivel in care nu stiam ce inseamna definitiile cuvintelor "greseala", "monstru","egoism", "narcisism", "incapatanare", "rautate", "singuratate", "durere". Toate astea disparusera din vocabularul si caracterul meu.Eram fara de greseala.Fara de defect.


Oamenii bolnavi de cancer se vindecau in prezenta mea doar pentru ca le spuneam vorbe care sa le aline suferinta;muncitorii s-au apucat de construirea unor autostrazi ca in Germania intr-o singura zi;politicienii si-au dat demisia si au recunoscut faptul ca au furat de nu au mai putut din tara asta si ca au vandut-o pe bucati.Spitalele se autoconstruiau si doctorii se intorceau in tara mult mai bine pregatiti.Toate astea doar pentru ca eu m-am trezit fiind perfectiunea intruchipata.


Dar, la sfarsitul acestei zile perfecte ce ma avea ca protagonista pe mine, toate aceste lucruri nu au contat pentru mama mea.Se pare ca nici perfectiunea nu era indeajuns incat sa schimbe ceva..Trist, dar sa vedem cum ma trezesc maine...

Ps: aceasta postare este un pamflet si trebuie tratata ca atare.

Parade of excuses

Nu vreau ca lumea sa aiba asteptari de la mine.

Sincera sa fiu, nu imi pasa sa ma ridic la nivelul asteptarilor cuiva.De cele mai multe ori acel cineva nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor mele and it sucks either way. Stateam si ma gandeam zilele trecute la viitor si mi-am dat seama ca eu am ceva asteptari de la el.Niste asteptari destul de mari, de fapt. Si nu doar de la viitor, ci si de la mine.

Dar care este raul cel mai mare: sa ai asteptari si sa fii dezamagit sau sa te multumesti cu orice?

Ma mai gandesc la raspuns. Ideea este ca nu pot sa nu ma intreb daca eu sunt exact ceea ce si-a imaginat mama ca voi fi?Oare ea se intreaba daca este ceea ce eu mi-am dorit?

Regula e simpla: nu ai asteptari, nu esti dezamagit. Dar intrebarea mea persista.sunt eu cine si-a dorit mama sa fiu?Sunteti voi exact ceea ce si-au dorit parintii vostri? Uite, dupa ce am pus intrebarea asta, imi dau seama ca e inutila.. Mama nu asa cum vroiam, tatal meu cu atat mai putin..Tatal meu. Ce ciudat suna..

Nici eu nu mai stiu care a fost scopul acestei postarii.Stiu doar ca am inceput sa pun intrebari pentru care nu am raspunsuri sau/si nu vreau sa le gasesc.

Ca si concluzie,am sa spun ca suntem fiinte diferite. Ceea ce asteptam noi de la altii spune totul despre noi, nu despre cei de la care asteptam..daca nu este totul cum ne-am fi dorit noi, nu inseamna ca situatia nu reprezinta o alternativa. Cum zicea un mare geniu:YOU CAN'T ALWAYS GET WHAT YOU WANT! ( asta fiind House, in caz ca nu v-ati prins!)

"Obsedat de mandrie,sunt obsedat de onoare."

Dexonline.ro imi spune asa: 

"Orgoliu=mandrie exagerata,vanitate, trufie,ingamfare".Eu as adauga si aroganta pe lista.

Hai sa facem un exercitiu de imaginatie.

Esti bun/a, foarte bun/a in domeniul tau, oricare ar fi el.Excelezi la slujba ta.Oamenii te apreciaza pentru inteligenta ta si pentru bagajul de cunostinte pe care il ai.Nu esti neaparat un om bun, in sensul bibilic al cuvantului, dar esti apreciat/a si respectat/a in schimb.Ai principii solide pe care le respecti cu sfintenie.Esti inconjurat de oameni care ar vrea sa fie ca tine,dar tu esti unul/una singur/a.Te hranesti cu puterea, influenta, aprecierea,respectul si statutul tau in societate, ele reprezentand totul pentru tine.Nimic altceva nu mai conteaza atata timp cat ai respect de sine,cat ai respectul altora, cat ai un statut, putere si influenta.Repet, nimic altceva atata timp cat orgoliul si mandria ta sunt intacte.

Si acum esti pe care sa pierzi tot ce ai, tot ce conteaza pentru tine.Vor sa te dea jos de pe piedestal si sa devii un plebeu.Vor sa te amestece cu oamenii ignoranti,oameni carora nu le pasa cine esti si ce ai facut.Vor sa te umileasca si sa respinga tot ce ai reprezentat vreodata.Totul este pe cale sa se schimbe pentru tine.

Ce faci in continuare?