Se afișează postările cu eticheta end.. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta end.. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 august 2013

We are done.

Apreciez cel mai mult loialitatea la un om.Ea se dovedeşte cu timpul şi este pusă la încercare în momentele critice din viaţă. Da, loialitatea contează cel mai mult pentru mine. Nu prea au importanţă alte lucruri atunci când ai o legătură atât de strânsă cu un om încât vă înţelegeţi din priviri, atunci când ai siguranţa că indiferent de ce se va întâmpla, vă aveţi unul pe altul, atât în momentele rele din viaţă, cât şi atunci când lucruri bune se întâmplă pentru voi.

 De câte ori am fost loială până la capăt unor oameni care nu îmi împărtăşeau sentimentul? Vorba maneliştilor.. fără număr. Asta m-a lăsat cu un oarecare gust amar cu privire la loialitate şi încredere nemărginită. Am ales oamenii greşiţi, dar asta este.Învăţăm şi mergem mai departe.

Sunt puţine lucruri pe care nu le-aş face pentru o persoană la care ţin, foarte puţine. Sunt loială, atât de loială încât câteodată nici nu mă mai gândesc la propria-mi persoană. Loialitatea cere loialitate, cere reciprocitate. Şi nu o primeam. Pas cu pas, dezamăgire după dezamăgire şi totuşi, loialitatea era cea care mă împiedica să plec. Asta până când se umple paharul şi nu mai am de gând să suport situaţia în care mă aflu nicio secundă în plus. Plec fără să mă uit în spate.În definitiv, eu sunt propriul meu dumnezeu şi nu joc decât după regulile mele.

E trist că unii nu apreciază ceea ce au la momentul potrivit. Şi mai trist pentru ei este că rămân singuri, chiar dacă sunt înconjuraţi de alte persoane. Să găseşti din nou o persoană care să îţi fie fidelă no matter what, in sickness and health..e greu, dar nu pot decât să le urez succes! Haha!

marți, 26 februarie 2013

Constatari

Am spus ca nu am nevoie de alte Complicatii in viata mea, ca am destule. E adevarat. Am. Dar asta pentru ca asa aleg eu. Imi place Complicatul. Complicatul nu e niciodata plictisitor, mereu se iveste alta poveste, alta solutie. Normalul e pentru oamenii plictisitori si banali.

Complicatul e intrigant, e palpitant pentru ca niciodata nu stii ce te asteapta dupa colt. Nu stii niciodata ce urmeaza, nu stii care va fi urmatoarea miscare a celuilalt.
Traiesc pentru Complicat, dar in acelasi timp il urasc si reneg cu toata fiinta mea.O viata plina de complicatii e epuizanta, te seaca de energie. Esti intr-un joc continuu cu tine insuti si incerci sa  castigi. Nu asta e solutia avand in vedere faptul ca trebuie sa existe o parte din tine care sa fie invinsa. Pusa la pamant. Ucisa.

O sa ma satur oare intr-o zi de Complicat? O sa spun stop torturii? O sa renunt sa spun chestii pe care nu ar trebui sa le spun pentru ca nu fac decat sa ii invit si pe altii in jocul meu? Ii hranesc cu iluzii si sperante. Le promit ceva, dar eu nu am niciun control asupra acelui "ceva". Am pierdut controlul? Da? Cand anume? Nu, nu are cum. E imposibil.

M-am abatut de la subiect. Fac asta in ultima vreme. Las periute de dinti in urma mea, spun chestii cu doua sau mai multe straturi. Ma hranesc cu Complicat. Traiesc pentru el. I should stop. Nu imi aduce nicio fericire. I have to stop talking about this nonsens, about this stupid concept called happiness. Fericirea e pentru oameni normali care nu viseaza sa aspire la mai mult. Fericirea absoluta nu exista, exista complicat si exista fericire. Se intrepatrund cateodata, dar doar pentru scurt timp.
Trebuie sa iti arate cineva constant ce pierzi daca stai sa te joci de-a Complicatul, nu?

Ps: sunt confuza and out of control, aparent.


marți, 28 august 2012

Let me fall even if I hit the ground.

"Visele devin intotdeauna realitate" ti se spune adesea: in filme, reclame, carti, in imaginile de pe weheartit,oriunde te uiti gasesti ceva care iti spune in mod moralizator sa nu te dai batut pentru ca visul tau se va implini..doar asa..fara " pentru ca"..si daca visele tale se incapataneaza sa nu devina realitate oricat de mult ai muncit tu pentru asta, tu ar trebui sa continui sa speri ca prostul in fiecare zi ca ceva se va schimba? ca vei trai ziua aia in care sa te simti pe deplin fericit pentru ca ce ti-ai dorit tu a luat o forma reala si se afla fix in fata ochiilor tai?
Am ajuns in punctul in care cred ca totul este cam de cacat, ideile moralizatoare pentru care eu ar trebui sa mor incercand sa le urmez sunt de cacat..
Oricat as incerca sa nu las lucrurile din jurul meu sa ma afecteze,nu mai reusesc. Ceva mereu se strecoara in mintea mea si ma face sa devin agitata, nemultumita, furioasa pe mine si pe restul de' simt nevoia de cele mai multe ori sa musc din ceva, ca poate-poate o sa reusesc sa imi revin, sa imi pun zambetul din nou pe buze, sa imi readuc cheful in vizita prin viata...

Fiecare iluzie spulberata doare, fiecare vis ce sta la coada doare..atat de tare incat nu pot sa fac decat sa ma intreb: pana cand? Pana cand voi reusi sa ma mentin pe linia de plutire? cand anume voi renunta?

miercuri, 6 iunie 2012

Broken strings

Intr-un univers paralel, ma aflu pe plaja curata, bucurandu-ma de soare.
In universul meu,invat la istorie.Vorba cantecului, all day, all night. Mai mult all night, dar astea sunt detalii.

Ma amuza fantastic de mult cand aud pe la televizor ca elevii vor da bacul, examenul maturitatii.Examenul maturitatii face nu stiu ce. SERIOS? Bacul este examenul maturitatii? Nu trebuie sa fii matur ca sa dai 3 competente si sa te prezinti la 3 probe scrise, la care in prealabil ai invatat ceva. Am luat bacul, deci sunt matur. O idiotenie completa! Exprimari bombastice si lipsite de continut.Dar e Romania plina de pseudo-jurnalisti..

Yeah, I am cranky( din cauza lipsei de somn, probabil sau cine stie, poate e doar starea mea obisnuita). De visat, nu mai visez de mult pentru ca dorm prea putin.Dar asta sa fie paguba..Mai am 3 lectii la istorie si stau chiar mai bine decat credeam.Programul meu merge conform planului.

Azi, vorbeam cu Gaby si m-a intrebat cand vreau sa plec la mare. Planul meu? In secunda in care am terminat de rezolvat toate problemele legate de admitere.A girl can dream..

Si na, titlul nu are nicio legatura cu postarea, doar ca imi place melodia.

duminică, 27 mai 2012

I caught myself...being someone else.

Tocmai am avut o revelatie! trebuie sa incetez sa fiu patetica. Da, am devenit patetica.Si stau si ma gandesc si nu imi vine nenorocitul ala de moment in care m-am transformat intr-o fiinta care sta si isi face griji, care se simte dependenta de altii, care se teme de ce va rezerva viitorul.

LA DRACU cu asta! Nu pot sa controlez viitorul si nu as face-o nici daca as putea.Vreau sa las viata sa ma surprinda.. sa ma provoace.Cat despre restul, oamenii s-au nascut singuri si vor muri singuri, iar mie nu imi e frica de singuratate.. Nu ma incanta, dar nici nu se cutremura lumea mea la gandul ca la un moment dat in acesta viata voi ridica ziduri atat de mari in jurul meu incat nu o sa mai fie vreo persoana prin jur.
In plus, tind sa cred ca pierd lucrurile si oamenii de care nu mai am nevoie si care nu imi mai sunt folositoare.Asadar, tot raul spre bine.

M-am torturat lately cu mii de ganduri..raspunsul meu astazi: SCREW YOU! Daca va trebui sa iau o decizie, o voi lua pe parcurs, am sa ma distantez un pic de tot si de toate ca sa am o imagine clara cu tot ce se intampla..singurul meu obiectiv pentru moment este admiterea la facultate. restul? sunt sigura ca nu o sa mai conteze in 20 de ani.Poate o sa am norocul sa nu ma mai tina memoria atat de bine pana atunci, adica poate nu o sa mai retin toate detaliile inutile..

Cam asa ceva:
You can't make them love you, but you can show them what they're missing out on.
Don't confuse my personality and my attitude because my personality is ME and my attitude depends on YOU.

dar sunt prea boss ca sa imi pese acum..

miercuri, 23 mai 2012

Miss Do-it-all-wrong

Imi suna alarma de dimineata.O opresc instinctual.5 minute mai tarziu suna din nou. Nu imi era neaparat somn, dar asta e obiceiul meu: sa incep fiecare zi lenevind inca un pic in pat.De obicei, adorm la loc(de aia imi pun si 15 alarme).Cum a sunat a 3-a ora, m-am ridicat din pat.Visasem ceva, dar nu cred ca era important.Toate visele mele interesante sunt twisted.Am dormit atat de prost in ultima saptamana(prea putin, prea mult in weekend) incat azi am fost chiar incantata de faptul ca ma simteam chiar odihnita.

ceva mai tarziu,Alina imi da un sms si imi spune cat de boss suntem amadoua pentru ca am luat 10,00 la minunea de atestat la engleza.Da, am lucrat mult la el, mereu se modifica cate ceva in word de ma scotea din sarite, am avut super mari emotii la prezentarea lui, dar am fost boss justificand dupa nota mea.Si chiar mi-a placut sa citesc si sa vorbesc atat despre House.Apropo de House, azi am vazut ultimul episod din serial.Nu eram foarte sigura ca vreau sa il vad, dar am zis: sunt pregatita. Nu, nu eram.Nu eram gata sa renunt la House, nu eram gata sa il vad murind.A murit.Sau nu?see for yourselves.

E ultima saptamana din liceu, ma rog, aproape.Clasele sunt goale, toata lumea e pe afara non-stop, nu mai avem chef de invatat.Pe facebook, lumea a inceput deja sa puna poze de la festivitatea de absolvire si sunt imbracati in robe frumoase si stralucitoare si minunate si vreau si eu.Tot liceul asta am asteptat: sa ma imbrac in roba, sa fac cateva poze, sa le spun oamenilor "la revedere" si sa plec acasa.

Pe un ton mai serios,trebuie sa ies curand din starea asta nasoala pentru ca asa nu se mai poate. Gandesc prea mult eu si macar de m-as gandi la chestii filozofice.Nu! Intorc fiecare aspect al vietii mele pe toate partile, incercand sa caut.. ceva. Si sunt atat de multe tampenii!
Adica, mereu am crezut ca nu o sa iau decizii prostesti in fata unei situatii clare: fara nuante de gri.Eh, cand ajungi in situatia aia, lucrurile se schimba.Nasol, dar adevarat.Nu mi-am imaginat ca am sa ma transform in omul care cantareste situatia, minte si protejeaza pentru ca lucrurile sa nu se schimbe in vietile altora, ca in a mea..eh,acolo s-a schimbat totul intr-o clipa blestemata.Dar nu ma gandesc prea des la asta.Ca daca m-as gandi, as simti nevoia sa vorbesc cu cineva si once again, protejez.Pe cine nu trebuie.Pentru ca daca as avea un pic de sens in capul asta, m-as proteja pe mine si nu pe cel/cea care s-ar putea sa imi fi facut ceva. Old story.

marți, 15 mai 2012

Russian Roulette

Nu știu ce e cu mine de vreau să scriu atât de mult.Poate doar încerc să trag de timp ca să nu mă apuc de învățat.Adică totul decurge după un anumit ritual: mă trezesc dimineața,mă duc la liceu, la ore îmi dau seama că trebuie să mă apuc de învățat urgent, chiulesc de la ultimele 2 ore ca să ajung acasă pentru a învăța.Drum lung în 21, aștept 253-ul nenorocit, ajung acasă, mănânc ceva, îmi zic că stau un pic în pat înainte să mă apuc de învățat, poate chiar ma uit la un serial în timpul asta. Orele trec și îmi zic: GATA! a venit clipa! dar nu trece mult până când încep să sun oameni, că sunt nelămurită în legătură cu anumite lucruri, și o dăm din una în alta și stau pe Facebook în timp ce vorbesc la telefon(multitasking). E incredibil, dar chiar aș face orice ca să nu mă apuc de învățat. Maine am teza la romană.Nu era mare lucru sa învăț 4 opere într-o zi.Dar cum este deja ora 6.40, după 2 probabil o să mă plictisesc..A naibii treaba!

Ruse și-a  luat astăzi un fel de "la revedere" de la noi.A avut inspecție, care a fost genială, și ne-am distrat super mult.Am aplicat metoda Mosby pe 3 dintre colegii mei și ce să vezi? Chiar funcţionează. La sfârşitul orei am compus cu toţii un poem Dada, după cum ne era tradiţia.Nu îmi aduceam aminte ce am scris în cel de la începutul clasei a 11a, dar Ruse a spus că îşi aminteşte sigur că se numea ADVENTURE.Cel de azi s-a numit JOY.Draguţă ca întotdeauna, Ruse ne-a urat chestii frumoase pentru viitor, viitor de care îmi este atât de frică.(da, fear a fost cuvântul cu care am contribuit la poem)

Enough for today.Gotta go back to Ilie Moromete.


Guns and Roses

diminetile friguroase ma enerveaza, dar rau de tot! Am plecat cu greu de acasa, in 253 aglomerat, dar amuzant pentru ca m-am intalnit intamplator cu cel mai mare fan al Rihannei in viata( si cu care am o relatie bazata pe McDonald's-ca na, se pare ca sunt chiar obraznica pentru ca nu le spun oamenilor de genul de relatie pe care o avem noi doi).Urlete si panica in autobuz: stalpii viitorului din Romania au uitat cine a scris "Iona", iar oamenii aveau simulare la romana. Trist, trist, trist.

Ajung la liceu (cu intarziere,bineinteles!!) si primesc un sms dragutz, care mi-a aratat cat de ..uituca si zapacita sunt cateodata.Ora de istorie a fost un chin maxim pentru ca mi-am dat seama ca tot ce stiu eu din noul capitol e ce mai tin minte din clasa a 10-a( cand mai si invatam ceva).Mesaj pentru mine: Tine-o tot asa ca e bine!
Teza la latina a venit, am luat o nota frumoasa, ca sa incheiem liceul intr-o maniera buna si am plecat acasa.(by the way, chiar urasc autobuzele!!!) 
Crema de zahar ars, trandafir, gramatica, multa gramatica, meditatii si alte minuni.Hai ca ziua asta a fost cat de cat productiva.

Ca sa incheiem intr-o nota misterioasa, mi-am dat seama ca unele lucruri nu vor dura la nesfarsit, iar asta e ok sau va fi ok intr-un final.Adevarul e ca in momentul de fata realizez ca ar trebui sa imi tin gura in legatura cu unele lucruri, ca nu pot controla eu totul intotdeauna. Stiu ca totul se va schimba,dar nu am sa ma opun.. nici nu as avea vreun drept sa fac lucrul asta..

vineri, 11 mai 2012

endless round of contradictions

N-am stiut niciodata ca neputinta doare atat de tare. Cu toate ca stiu ca nu e vina mea si nici nu va fi niciodata, nu am sa reusesc vreodata sa inteleg de ce... m-am saturat sa caut un raspuns care nu exista.mi-a ajuns. mi-au ajuns melodiile melodramatice care nu fac decat sa deschida usi spre tipuri de sentimente pe care nu le-am mai intalnit pana acum.Nu mai pot asa..Dar am sa continui ca pana acum... realizez ca nu e vina mea, ca nu am fost indeajuns de importanta incat sa schimb ceva, dar am nevoie de un raspuns. Repet, sunt constienta ca nu am sa gasesc nimic. Dar oare o sa ma impiedice realitatea? stim bine ca nu... e un cerc vicios...


"John House was a cold and controlling person with limited affection or understanding of House. House himself hated his father. In the episode where a patient has been raped he admits to her that his father was cruel to him. He reports abuse, which reflects the fragile relationship. House is wounded by these primary relationships, his mother's dishonesty and his father's hostility. His colleagues acknowledge that this is the source of House's deep unhappiness, his fear of intimacy and cynicism."

luni, 7 mai 2012

Fuck this shit!

Mi-am dat seama ca nu am sa il iert niciodata pentru prostia si indiferenta lui fata de noi. Nu am sa il iert pentru ca nu m-a vrut, pentru ca nu  ne-a vrut,pentru faptul ca nu a incercat.Nu am sa il iert pentru fiecare serbare ratata...pentru ca nu i-a pasat sub nicio forma.

Si, dupa cum ii spuneam lui Andrey, cand o sa vina clipa si o sa moara, pentru ca va veni, am sa ma duc la inmormantare, doar ca sa ma asigur ca este intr-adevar mort.

joi, 3 mai 2012

La la la.

geamantanul meu se afla in mijlocul camerei si incurca circulatia in dormitor, dar nu am de gand sa il pun in alta parte pana sambata, cand am sa plec.

si azi am lenevit intr-un mare stil.In loc sa invat si eu cate ceva, mi-am reparat geamantanul, mi-am schimbat chestii prin laptop pentru ca incepuse sa se miste aiurea, adica am schimbat setarile pe la memoria RAM.Cine m-ar auzi ar crede ca eu chiar stiu despre ce vorbesc.Nu, nu am decat notiuni generale, iar toate informatiile le-am luat de pe un site menit sa ajute oamenii ca mine sa isi rezolve problemele cu calculatoarele.

Mi-am dat seama azi cat de al naibii de frumos e Bucurestiul.Partea centrala,cel putin.Avem cladiri frumoase, cu o arhitectura ce imi aduce aminte de secole indepartate.

In cele 20 de minute petrecute azi in clasa,mi-am dat seama cat de inutila este filozofia.Paradoxu' lu' peste prajit.Ma lasi, ma? Fizica te contrazice pe 15 planuri diferite!

Iar seara am iesit cu Gabs pe afara.Combinatii dubioase de ciocolata, corcoduse si caise si muuulta invidie pe vocea mea minunata(Hai ca stiu ca nu o sa poti sa dormi in seara asta din cauza invidiei!)Am facut misto de Cosmin si de amantul lui( ca sa fie clar, amantul meu ma inseala cu "prietenul lui cel mai bun"--aiurea!)

ah, Maroon 5 lanseaza un nou album pe 26 iunie.Lovely!

miercuri, 2 mai 2012

Senior year

"Ca îmi place viata cand se zgaltaie masina". Gata, mi-am adus aminte versul din epica melodie a maestrului Alex Velea.
Daca toate zilele din liceu ar fi fost ca asta, poate ca mi-as fi dorit ca liceul sa mai dureze o perioada.M-am trezit binedispusa,m-am intalnit cu Gabs, am mai ras, am mai glumit, am ajuns la liceu, le-am ascultat pe Alina si pe Jazz cum radeau ca nebunele in ora de stiinte(?!) si am decis sa profitam frumos de aceasta zi minunata(si de banii lui Jazz,dar shtt!!).In Antic era prea intuneric, trebuia sa mergem si noi ca "fetili" la o terasa si am pornit spre Universitate.Jazz era sa fie prinsa in usile troleului(cat de tare e asta?) si am ajuns prin Valea Regilor.La 9 dimineata era cam pustiu pe acolo, dar asta nu m-a impiedicat sa imi comand o vodka.. Parca viata devenise si mai frumoasa dupa minunata vodka..Bine, si chelnerul s-a uitat ciudat la noi si ne-a intrebat daca nu e prea devreme pentru vodka si whiskey, dar nu era treaba lui.
Caldura mare, inapoi la liceu, doar noi 3 in clasa cu profa de romana care era hotarata sa isi faca ora no matter what.Intre timp, ne-am strans mai multi. Desi a fost destul de boring si ma durea capul de la caldura, nu pot sa nu observ cum i-a apucat pe toti acum nostalgia legata de terminarea liceului.Profa de romana a inceput sa ne dea sfaturi de viata si ne-a spus ca e foarte trista ca terminam liceul.Bine, nu cred ca ii pare rau ca terminam noi,ci ca isi da seama cu fiecare generatie care pleaca ca timpul trece si nu asteapta pe nimeni..Dupa, profa de engleza, aka BABA, a inceput si ea cu regretele si sfaturile despre viata si despre liceu.Ciudat, dar foarte amuzant.
Maine am filozofie, nu am dat test si abia astept(hahaha!). Dar mai e un pic.. un pic de tot.
Weekendul asta plec in Sibiu si abia astept.Minunea aia de oras ma cam asteapta de ceva vreme buna si sunt aaaattaaat de nerabdatoare.

Ah, daca va intrebati care e treaba cu versul de la inceputul postarii, am avut un lapsus azi in Valea Regilor cand radeam si noi ca niste fetite inocente ce nu suntem.

vineri, 16 martie 2012

Goodnight goodnight

"Anumite gânduri sunt rugaciuni. Sunt clipe în care, oricum ar sta corpul, sufletul e în genunchi."


Said he'd seen my enemy. Said he looked just like me,
So I set out to cut myself and here I go.
*James Blunt*Same mistake*

Si sa fiu a naibii,de nu e *same mistake*.De multe ori spun ca pe mine ma iubesc cel mai mult pe lumea asta.Pe mine.Si asa este.Adica,in definitiv, de ce nu ar fi asa? E modul meu de supravietuire,singura mea metoda eficienta din atat de multe puncte de vedere. But in the same time I am my only enemy.Nu exista persoana pe lumea asta care sa se saboteze mai mult pe sine decat mine.Pur si simplu nu exista! Sunt asa de sucita si de dementa incat eu singura imi voi incurca planurile,imi voi cere imposibilul, voi vrea in acelasi timp 2 lucruri care se aseamana atat de mult,dar sunt atat de diferite in acelasi timp incat nu fac decat sa devin si mai confuza si mai furioasa.*Neincetat*La nesfarsit*.


joi, 8 martie 2012

Press play.

"I think the problem with people like this is that they are so stupid that they have no idea how stupid they are."
Asta e problema principala cu prostii.Nu realizeaza niciodata cat de prosti au fost,sunt si vor fi forever and ever.Si da,prostia unora inca ma surprinde.Si nu ma refer la oameni needucati,ma refer la oamenii care nu au capacitatea de a face conexiuni intre lucruri.Oamenii care sunt cei mai galagiosi intr-o multime,dar care 10 minute mai tarziu vor spune: The louder the voice,the lower the intellect.Ironic,huh?

In plus,e muult prea frig.Nu cer chiar 25 de grade,dar pentru numele universului,10 grade nu ar fi rele!!! Australia a mea e atat de calduroasa,dar in acelasi timp si atat de indepartata*trist*.

Maine e vineri.din nou.Si ma amuza cum merg o saptamana la scoala si alta nu.Dar mai e putin.Asta e fraza pe care mi-o spun in fiecare dimineata cand cobor din fantasticul tramvai 21 la Carol: "Mai e putin".Mai e putin si se vor termina orele inutile,timpul pierdut aiurea,absentele fara sfarsit,prostia fara sfarsit de care sunt inconjurata 6 ore pe zi,fitele de regina universului.Cel putin pana incepe facultatea..ca si acolo ma astept la minuni din astea,but still, not the same.

summer,please, do come!



miercuri, 7 martie 2012

In the end.

E ciudat cand spun: azi am dat ultimul mid(adica midterm test) din liceu.E ultimul,people! Si cand stau si ma gandesc cat de ingrozita eram de midurile si de tezele la engleza,ma apuca rasul.A fost mai mult decat rezonabil midul,cred ca asa,de la revedere..

luni, 5 martie 2012

Monday


Saptamana asta a inceput chiar ok.Deci,incerc de cele mai multe ori sa ma plang de chestii la mine in cap,nu in gura mare,ca nu ma ajuta cu nimic si nu ii ajuta nici pe cei din jurul meu,dar de data asta trebuie sa o zic: saptamana trecuta a fost un cosmar pentru mine: atatea stari cretine, atatea ganduri si mai cretine si pointless talks.Dar saptamana asta a inceput ok.

Si azi am realizat ca imi este dor de Ruse.Nu trec eu exagerat de mult pe la orele ei de engleza,ca eu in principal nu trec prea exagerat de mult pe la scoala,dar nu asa e ideea,dar imi e dor de ea.Vesela tot timpul, vorbe gata sa te ajute sa iti ridici moralul, gata sa te faca sa crezi ca maine va fi o zi mai buna,doar pentru ca va fi.No questions. Nu prea imi pasa ce zic altii,ce cred altii,ce fac altii; eu stiu ca de Ruse imi va fi cu siguranta dor dupa ce se va termina liceul.si guess what? mai e chiar putin si se termina.

Adica,stateam acum cateva saptamani si ma gandeam ca la modul in care priveam liceul la inceput,cum ma simteam acolo si cum ma simt acum.Si, nu mai e chiar asa de rau.Nu acum,cel putin,cand am un scop.Materiile nefolositoare sunt inca acolo,profii naspa sunt inca acolo,dar something is different.Dar asta nu inseamna ca nu mai sunt la fel de nerabdatoare sa termin. Imi mega astept vara, ca sa ma plimb si sa ma plimb si sa ma plimb.Sa adorm pe plaja,asta imi doresc.

am aberat destul pentru seara asta.Ah,da.Sunt mega incantata de ceea ce am facut in dupa amiaza asta.si in toate dupa amiezele de luni ce vor urma..

Ps: stiati ca literele alfabetului au gen? Dada, "a" are gen si anume,masculin.De fapt,toate literele sunt la masculin.

luni, 27 februarie 2012

Mesaj catre mine


 Pentru numele universului,crezi ca poti sa te concentrezi la invatat mai mult de 10 minute? Da,stiu, usa dulapului tau cu tot felul de chestii scrise pe acolo e mai interesanta decat costul de productie, stiu ca pozele de vara trecuta te inspira mai mult decat ar face-o vreodata tipurile de costuri de productie si diferentele intre ele!Cum naiba se face ca ti se face brusc foame cand incerci sa te concentrezi, ca unghiile tale ti se par nu stiu cum si nu stiu ce?Cum naiba se face ca tu chiar ai bea in momentul asta o cafea din aia facuta de Andrey,cu tone de zahar si lapte, cand de obicei se roaga de tine doar sa gusti din ea?

Chiar trebuie sa iti aminteasca cineva constant de ce si pentru ce inveti? Hai,opreste muzica,nu iti mai verifica din 5 in 5 minute telefonul, ca nu ti-a dat nimeni niciun sms, nu te mai gandi la el si la cat de dor iti e de senzatia aia nebuna pe care o ai cand il vezi si concentreaza-te,missie!

De fapt, lasa muzica sa mearga,dar am vorbit serios in legatura cu restul!

ps: daca pe mine ma enervez atat, va imaginati cat de mult pot sa ii scot pe altii din sarite?!


duminică, 26 februarie 2012

the pieces of my heart are missing you.



hmm.nici macar nu stiu ce fac aici.stiu doar ca am obosit,am obosit, am obosit.ar fi trebuit sa fac atatea weekendul asta si am sfarsit prin a desena monstrul numit :NIMIC.Trebuia sa lucrez la economie,sa invat la istorie, sa ma tund,sa ajung pana in Busteni ca sa mananc shaorma(inside jokes!). dar durerea asta de cap nu ma lasa, s-a lipit de mine inca de vineri.dar poate nu e durere de cap,poate e doar durere..ma rog, nu stau sa imi bat capul cu asta.trebuie sa mai zac un pic in pat,sa ascult muzica melodramatica si sa sper ca maine va fi mai bine!

PS: am sa iti dau hanoracul inapoi, promit! doar ca imi sta asa de bine in el..