Nu știu cum sunt alții, dar 10 vieți dacă aș avea, de tot atâtea ori aș alege Facultatea de Drept. Atât de mult îmi place.
Se afișează postările cu eticheta facultate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta facultate. Afișați toate postările
luni, 3 februarie 2014
sâmbătă, 3 august 2013
Summer L-O-V-E!
Ultimele câteva luni au fost extrem de ciudate, dar ciudate într-un sens bun. Am o stare de bine, de liniște care mă înconjoară de când am renunțat la Complicat. Poate de asta nici nu am mai scris, nu că nu aș fi avut despre ce.
Vara mea a fost minunată până acum și sunt sigură că așa va fi în continuare. Sunt bronzată, lucru care la mine se întâmplă extrem de rar. Am vizitat de câteva ori piscinele din București și din afară, am fost la mare prin luna mai! Deci se poate spune că am muncit din greu să am un pic de culoare pe pielea mea albă ca laptele.
Acum aștept cu nerăbdare să treacă zilele și să mă urc în avion. Nu o să îmi prindă rău deloc să mă deconectez de România câteva zile bune!
Cum facultatea ocupă un loc prea important în viața mea chiar și în vacanță, m-am apucat de învățat pentru măriri. I am really enjoying it! Chiar îmi este dor de facultate, dar îmi și place să dorm cât vreau și unde vreau. Deși mai sunt luni bune până începe anul 2, deja mă gândesc cu drag la primul curs de Drept Penal. Abia aștept!
Ps: ăsta e primul text în săptămâni bune pe care îl și duc la sfârșit.
Despre
bronz,
drept penal,
endless,
facultate,
friends,
fun,
Italy,
love,
studenta la drept,
summer,
Venice
sâmbătă, 19 ianuarie 2013
No time to..
Am luni examen şi simt nevoia să mă exteriorizez(de asemenea, tradus şi prin: simt nevoia să pierd timpul).
Cu toată bunăvoinţa din lume,m-am apucat de învăţat.Am citit, am subliniat in 15 culori doar doar să îmi rămână în cap, să îmi sară în ochi.Mi-am promis din greu că semestrul viitor voi învăţa cursurile la timp, că voi fi o studentă model, că nu voi lasa din nou totul pe ultima clipă.Sigur!
În sesiune, timpul trece repede.Somnul nu mai e ce-a fost, mancarea parcă nu are gust, observi chiar şi crăpăturile fine de pe pereţi de la atâta holbat.Oamenii cu care nu te-ai mai văzut de mult, te sună şi te invită in oraş că doar a trecut atâta timp de când nu v-aţi mai văzut..Tinzi să te sechestrezi în casă, dar ajungi să stai pe Facebook toată ziua şi să citeşti statusurile oamenilor care dau din colţ în colţ în sesiune, la fel ca tine, de altfel.
Tot ce pot să sper este că îmi voi aminti ceea ce am învăţat în cantităţi industriale la examen şi să îmi doresc din tot sufletul să îmi pice un subiect uşor.
Off, studenţia asta..

miercuri, 17 octombrie 2012
Am avut o zi proasta.
Sunt destul de sigura ca ziua mea proasta s-a datorat faptului ca imi statea prost parul.Prost e putin spun.Are si el zile in care nu pot sa il sufar, in care imi vine sa bag foarfeca in el si sa il tund scurt.Da, sigur din cauza lui..M-am trezit la 7 fara 10(m-a trezit Gabs, de fapt) si la 7.05 eram in statia de autobuz, moarte de somn.
Am urat din tot sufletul ca tocmai astazi se gasise sa stea aiurea..4 ore de seminar de TGD, care nu au fost imposibile, ba chiar mi-au placut.
Stiu, am zis ca am avut o zi proasta, dar nu la facultate.Intre zidurile facultatii, nimic din lumea exterioara nu ma afecteaza: nu imi pasa ca nu merge wi-fi-ul, ca nu am credit sa dau mesaje, ca nimeni nu imi da mesaje.Problemele mele raman pe peron la Eroilor.Nu le iau cu mine in facultate..nici nu as avea timp sa ma gandesc la ele.Sunt atenta si concentrata..
Cand plec de acolo, lucrurile se schimba..Gandurile, nemultumirile, frustrarile mele ma asteapta nerabdatoare la linia 3 si nu am cum sa scap de ele..
da, m-am decis. Il tund scurt..bine, nu chiar foarte scurt..dar mai scurt. poate scurtez si din gandurile care nu imi dau pace lately.

bad day,
concluzie,
cretinisme,
facultate,
hate,
metrou,
schimbare,
TGD,
viata de studenta
miercuri, 3 octombrie 2012
Alex spune lucruri traznite.
Toti prietenii mei stiu ca sunt antisociala, tocmai de asta sunt atat de putini..Nu spun intotdeauna lucrurile potrivite, asa ca astazi m-am trezit spunandu-i unei colege ca eu nu am venit la facultate sa imi fac prieteni.Pur si simplu.Am zis-o.Nu stiu exact daca am speriat-o sau nu, daca a plecat acasa crezand ca sunt nebuna(desi ar fi pe drumul cel bun), dar asta e adevarul. Nu tin neaparat sa imi fac prieteni la facultate.
Vorbesc cu oamenii, discut chestii, dar e greu sa o iei de la inceput si sa le spui: Buna, eu sunt Alex, mie imi place sa fac x, urasc y si z.Bine ai venit la mine in viata!
Vreau oameni care ma cunosc deja, oameni care au descoperit deja ce imi place si ce nu, ce ma scoate din sarite si ce ador.Vreau oameni care sa stie exact la ce ma gandesc dupa zambetul cretin de pe fata mea sau dupa privire.
Asadar, nu intentionez sa formez prietenii de lunga durata asta pentru ca am deja oameni care ma cunosc si pe care ii cunosc, care ma suporta si pe care ii suport.Oameni in care am incredere si oameni pe care ii iubesc.Prieteni.Jumate din ei se afla pe celalalt mal al Dâmboviței, iar restul sunt ceva mai departe, dar nu la capatul lumii.
Asta nu inseamna ca nu sunt dispusa sa las un om nou sa intre in viata mea, dar e greu sa gasesti persoane cu care sa fii pe aceeasi lungime de unda..
marți, 2 octombrie 2012
My new piece of love
La facultate este exact asa cum mi-am imaginat: haos, multa lume, profi duri si mai mult haos.Cu greu ai timp sa respiri, totul se petrece atat de repede incat nici nu stii de cele mai multe ori pe ce planeta esti.
Ideea principala a zilei a fost ca facultatea (DEJA) s-a transformat in centrul universului meu(spun asta cu riscul de a parea maxim de tocilara, dar cat poate sa imi placa!!)
Extrem de ciudat este faptul ca la fiecare pas, o figura cunoscuta imi taie calea: fie ca e vorba de oameni pe care ii stiu din vedere, fie ca e vorba de oameni din liceu.Ba chiar mai mult, agenda mea telefonica creste pe zi ce trece: oamenii imi cer numarul de telefon ca sa putem comunica.Nimic dubios.
In plus, cat de ironic este faptul ca azi am facut cunostinta cu un tip din liceu, desi 4 ani de zile nu am avut nicio treaba unul cu altul?In liceu ne ignoram, la facultate ne salutam.Ironia vietii.
Da.Maine seara este dineul care sper sa nu fie un total dezastru, asta in caz ca merg...
Ps: oameni buni, puteti sa incetati sa mai cititi ce scriu eu aici pentru ca presimt ca totul se va transforma curand in blogul despre cat de minunata e facultatea mea.ce-i prea mult, e prea mult.
Ideea principala a zilei a fost ca facultatea (DEJA) s-a transformat in centrul universului meu(spun asta cu riscul de a parea maxim de tocilara, dar cat poate sa imi placa!!)
Extrem de ciudat este faptul ca la fiecare pas, o figura cunoscuta imi taie calea: fie ca e vorba de oameni pe care ii stiu din vedere, fie ca e vorba de oameni din liceu.Ba chiar mai mult, agenda mea telefonica creste pe zi ce trece: oamenii imi cer numarul de telefon ca sa putem comunica.
In plus, cat de ironic este faptul ca azi am facut cunostinta cu un tip din liceu, desi 4 ani de zile nu am avut nicio treaba unul cu altul?In liceu ne ignoram, la facultate ne salutam.Ironia vietii.
Da.Maine seara este dineul care sper sa nu fie un total dezastru, asta in caz ca merg...
Ps: oameni buni, puteti sa incetati sa mai cititi ce scriu eu aici pentru ca presimt ca totul se va transforma curand in blogul despre cat de minunata e facultatea mea.ce-i prea mult, e prea mult.
luni, 1 octombrie 2012
Wide awake.
Aveam de gand sa scriu o postare lunga despre cum a fost prima mea zi de studenta. Intentionam sa impartasesc toate sentimentele pe care le-am avut, sa scriu despre toti oamenii pe care i-am (re)vazut.
Nu mai vreau sa fac asta.
Am sa mentionez totusi cat de incantata am fost astazi,cat de mult imi place facultatea mea, desi am petrecut mai mult timp in Facultatea de Medicina Veterinara decat in a mea..Orice m-ar fi vazut prin facultate si-ar fi putut da seama ca sunt in anul 1 dupa zambetul cretin de pe fata mea.
Stiti senzatia aia cand iti doresti din suflet sa adormi, dar nu poti?Am avut-o aseara.Cand eram clasa a 8-a, adormeam intotdeauna cu mp4 langa mine, ascultand muzica toata noaptea.Parazitii si rock.Nereusind sa imi reduc la tacere gandurile, am zis sa le inec in muzica.Mii de versuri mai tarziu, gandurile mele erau din ce in ce mai puternice si mai enervante.Emotiile legate de facultate se tineau de mine scai.Si cu cat incercam mai tare sa le dau un sut in fund si sa le trimit in alta parte, cu atat mai tare sa incapatanau sa ramana.Ok.Puteti sta, zic.Dar vreau totusi sa dorm.
Nici nu am fost la primul curs si simt deja ca facultatea s-a transformat in centrul universului meu.Si cum nu?Eu am fost indeajuns de norocoasa incat sa gasesc ceea ce imi place.
Ps: oameni buni, nu mai puneti tone de intrebari stupide despre viata mea, ca asa cum am zis, e a mea si nu a voastra.Ma vedeti pe mine punandu-va tone de intrebari despre vietile voastre?Nu.asta pentru ca eu sunt ocupata cu a mea si nu a voastra.
Nu mai vreau sa fac asta.
Am sa mentionez totusi cat de incantata am fost astazi,cat de mult imi place facultatea mea, desi am petrecut mai mult timp in Facultatea de Medicina Veterinara decat in a mea..Orice m-ar fi vazut prin facultate si-ar fi putut da seama ca sunt in anul 1 dupa zambetul cretin de pe fata mea.
Stiti senzatia aia cand iti doresti din suflet sa adormi, dar nu poti?Am avut-o aseara.Cand eram clasa a 8-a, adormeam intotdeauna cu mp4 langa mine, ascultand muzica toata noaptea.Parazitii si rock.Nereusind sa imi reduc la tacere gandurile, am zis sa le inec in muzica.Mii de versuri mai tarziu, gandurile mele erau din ce in ce mai puternice si mai enervante.Emotiile legate de facultate se tineau de mine scai.Si cu cat incercam mai tare sa le dau un sut in fund si sa le trimit in alta parte, cu atat mai tare sa incapatanau sa ramana.Ok.
Nici nu am fost la primul curs si simt deja ca facultatea s-a transformat in centrul universului meu.Si cum nu?Eu am fost indeajuns de norocoasa incat sa gasesc ceea ce imi place.
Ps: oameni buni, nu mai puneti tone de intrebari stupide despre viata mea, ca asa cum am zis, e a mea si nu a voastra.Ma vedeti pe mine punandu-va tone de intrebari despre vietile voastre?Nu.asta pentru ca eu sunt ocupata cu a mea si nu a voastra.
sâmbătă, 29 septembrie 2012
"Fuck this shit" o'clock
Am fost astazi la intalnirea bobocilor de la Drept si mi-am dat seama de doua lucruri foarte importante.
Prima chestie(de asemenea, cea mai importanta) este legata de faptul ca am realizat cat de dor imi va fi de Alina la facultate.Stateam si povesteam astazi cu diversi oameni si faceam ce faceam si aduceam vorba despre fiinta cu care am trecut prin liceu.Cum s-o iau de la capat?In plus, nu vreau sa gasesc pe altcineva.Nu vreau sa gasesc o fiinta cu care sa trec prin facultate.De alti prieteni nu am nevoie, ca am destui.
In plus, mi-am dat seama ca noi, oamenii, ne judecam mult.Etichetam oamenii in functie de cum se imbraca, cum vorbesc, ce muzica asculta, cum se comporta in public.Si e normal pana la urma. Prima impresie conteaza.Chiar foarte mult.
Dar procesul asta de a judeca oamenii nu se opreste aici.Fie ca ne cunoastem de 10 ani, fie ca ne stim de 2 ore, ne judecam in continuare.Adevarul este ca nu imi pasa de ceea ce spun oamenii cu privire la prieteniile mele cu diversi oameni.Nu imi pasa cum se vad relatiile mele cu prietenii mei din exterior.Nu imi pasa daca oamenii ma percep drept nemernica, rea, duplicitara.La urma urmelor, daca mi-ar pasa de ceea ce gandesc oamenii despre mine si oamenii din viata mea,nu as mai iesi din casa.
In alta ordine de idei, m-am distrat la intalnirea bobocilor.Am ras un pic cu Cosmin, am revazut-o pe Dana dupa 4 ani si am vorbit cu Ioze mult.Abia astept sa incep facultatea!Law school, here I come!

marți, 17 iulie 2012
The "Call"
Desi imi propusesem sa ajung mai devreme la facultate pentru inscriere, bineinteles ca am ajuns cu 15 minute inainte sa se termine programul de inscrieri pe ziua de azi.Eram atat de grabita incat nici nu am realizat ce tocmai facusem: intrasem deja pe domeniul facultatii.Da, poate sunt nebuna, dar de fiecare data cand am mers sa ma holbez la cladire, nu am intrat nici macar in curte.Imi propusesem sa astept pana cand ma duc la inscriere...sa pastrez magia.
Cand am ajuns la scarile de la intrare, mi-am dat seama ca singurul cuvant capabil sa descrie cladirea si locul si emotiile mele este : overwhelming.Deci magia minunatului loc era inca intacta.Ma simteam cu adevarat coplesita, dar intr-un sens bun.Eram coplesita de un amestec intre magia pastrata de mine, istoria si maretia cladirii, dorintele de viitor, iluziile, asteptarile si temerile mele cele mai mari.
Studentii care m-am ajutat au fost incredibili de draguti si mi-au povestit cate ceva de atmosfera locului.In timp ce completam fisa de inscriere,o voce mi-a soptit in cap:" Esti unde trebuie" Daca avusesem vreo indoiala pana atunci, s-a spulberat in acea secunda.Da, acolo vreau sa fiu, acolo vreau sa invat,acolo nu m-am simtit ca nuca-n perete.
Am facut alegerea buna..si stiu ca sunt o norocoasa pentru ca stiu ce imi doresc si pentru ca am simtit atunci cand am pasit in amfiteatru ca acolo trebuie sa fiu.
PS: textul asta a fost scris in metrou, in drum spre casa.Pustiul care statea pe scaunul de langa mine a citit tot ce scriam..Could you mind your own business, please?
luni, 2 iulie 2012
"Examenul vietii" no 1.
Presimt ca o sa urmeze o postare lunga.
Astazi a fost proba la romana de la bac, asa cum presupun ca stie fiecare elev care a terminat liceul anul asta.Am dormit putin si prost si daca e sa calculez cate ore am dormit in ultimele 48 de ore, chiar am sa incep sa imi fac griji.8 deci. 8 ore dormite.Ah, pai atunci inteleg si eu de ce ma aflu in starea asta de zombie.
M-am trezit din somn la ora 5 cu un gand implantat in cap: trebuie sa recitesc comentariile la nuvele. Era neaparat necesar, subconstientul meu lucrand si in cele 2 ore dormite inainte de bac.Da, nu, nu intrebati.Mi-am zis ca stau sa repet un pic, ca mai mult de 12 nu stau si inainte sa imi dau seama, se face ora 2.WHAT THE FUCK?Pe la 3 m-am bagat la somn, inchipuindu-mi ca o sa am macar 3 ore de somn.La ora 5 suna o alarma prin casa, ma trezeste ca o bomba si mi-am spus ca daca nu ma ridic acum din pat, eu nu o sa mai pot sa ma trezesc peste o ora.
Cand m-am trezit, am incercat cat mai putin sa ma gandesc la operele studiate in sine.De fapt, nu ma gandeam la nimic.Actionam din reflex, actionam in gol.Plec spre liceu, mai punctuala ca niciodata, aranjata din cap si pana in picioare, ca la dracu! macar bine sa arat daca exista sansa sa fie de cacao toata experienta asta.
Curtea scolii, multi oameni, agitatie mare.Inca se repeta din greu materia si fiecare isi dadea cu presupusul cu privire la ce ar putea sa pice.Eu..imi admiram unghiile.Unghiile mele sunt frumoase..Am refuzat sa mai discut materia cu care m-am chinuit in ultima saptamana si ceva si mergeam pe principiul: nu imi pasa, e prea tarziu sa schimb ceva.
Inspectoare intrate la menopauza, ca altfel nu imi explic cum poti sa fii o crizata si jumatate pe langa niste elevi de liceu, care (LA DRACU!) se pregatesc sa dea un examen.Nu, nu aveam nevoie de fursecuri si imbratisari la intrarea in liceu, dar nu ma criza inainte de examen, te rog, fie ca imi pasa sau nu.Asta e deja treaba mea!Am fost incredibil de aroganta cu supraveghetorul de la mine de la sala(am presupus ca e profesor de sport, ca altfel nu imi explic lantul de aur de la gat si obiceiul libidinos de a flirta cu niste tipe de liceu).Au dat cu noi si o parte din elevii de la Scoala Centrala(Valeu! greu la unii.La scoala de provenienta au scris Cosbuc si nu Scoala Centrala.Asa ceva??) ah,supraveghetorul a facut incredibila greseala de a numi prestigioasa noastra institutie de invatamant "Liceul George Cosbuc". Stai, fratele meu asa, ca asta e Colegiul National BILINGV" George Cosbuc". Adica, daca am plecat cu ceva din Cosbuc, e mandria numelui, oricate chestii s-ar intampla la noi.Suna bine "bilingv".Excelent chiar.Si dupa ce am repetat de cateva ori cu o aroganta specifica mie numele liceului, am inceput proba.Pf, super, super, super! Eminescu.Nu, nu era preferatul meu, dar nici nu mai conta avand in vedere ca il stiam.
In prima ora am terminat primele 2 subiecte, eseul meu argumentativ a iesit(fara falsa modestie) minunat.L-am mentionat pe Picasso pe acolo(ca sa par maxim de culta) si pe Felix.Eseul s-a realizat de la sine, nu am stat sa zic cu 15 cuvinte o propozitie banala.Scurt si la obiect, atingand toate reperele cerute.
Am fost extrem de multumita de lucrarea mea si am ajuns la concluzia ca daca iau sub 8,50, ma duc si depun contestatie.Atat de sigura sunt pe ceea ce am scris.Lucrarea mea e de minim 9.Acum,chiar sper ca lucrarile astea se citesc si ca se puncteaza conform baremului.Pe toti sfintii, ii distrug!Nu ma intereseaza nota in sine ca nu imi trebuie, dar vreau sa primesc o confirmare a faptului ca am invatat(si ca am invatat bine) si ca nu am frecat duda pe maidan.
Bine, am citit o gramada de cretinisme pe net cum ca subiectul ar fi fost greu.Pe bune?Daca asta a fost subiect greu, inseamna ca daca se dadea Barbu,muream in chinuri, nu?Daca nu stii si nu te-a interesat,da, poti sa folosesti scuza ca a fost greu.Eu, care detin o anumita capacitate intelectuala si ceva mai mult interes fata de cunoastere, spun ca a fost accesibil.
Bacul la romana mi-a dat speranta ca se va termina totul in curand.Si pot doar sa sper ca si la economie ca fi la fel de accesibil ca si la romana. La istorie ma descurc, no matter what.
Gata,v-am zapacit destul, asta daca ati avut rabdare sa cititi tot ce am scris eu aici.Scriu cam mult in ultima vreme..Sunt o trista si ma voi apuca de niste probleme la economie.Si da, chiar cred ca o sa fac un scurt-circuit cat de curand.

2012,
aroganta,
asteptari,
bac romana,
economie,
eminescu,
facultate,
highschool,
inteligenta,
istorie,
luceafarul,
senior year
miercuri, 6 iunie 2012
Broken strings
Intr-un univers paralel, ma aflu pe plaja curata, bucurandu-ma de soare.
In universul meu,invat la istorie.Vorba cantecului, all day, all night. Mai mult all night, dar astea sunt detalii.
Ma amuza fantastic de mult cand aud pe la televizor ca elevii vor da bacul, examenul maturitatii.Examenul maturitatii face nu stiu ce. SERIOS? Bacul este examenul maturitatii? Nu trebuie sa fii matur ca sa dai 3 competente si sa te prezinti la 3 probe scrise, la care in prealabil ai invatat ceva.Am luat bacul, deci sunt matur. O idiotenie completa! Exprimari bombastice si lipsite de continut.Dar e Romania plina de pseudo-jurnalisti..
Yeah, I am cranky( din cauza lipsei de somn, probabil sau cine stie, poate e doar starea mea obisnuita). De visat, nu mai visez de mult pentru ca dorm prea putin.Dar asta sa fie paguba..Mai am 3 lectii la istorie si stau chiar mai bine decat credeam.Programul meu merge conform planului.
Azi, vorbeam cu Gaby si m-a intrebat cand vreau sa plec la mare. Planul meu? In secunda in care am terminat de rezolvat toate problemele legate de admitere.A girl can dream..
Si na, titlul nu are nicio legatura cu postarea, doar ca imi place melodia.
In universul meu,invat la istorie.Vorba cantecului, all day, all night. Mai mult all night, dar astea sunt detalii.
Ma amuza fantastic de mult cand aud pe la televizor ca elevii vor da bacul, examenul maturitatii.Examenul maturitatii face nu stiu ce. SERIOS? Bacul este examenul maturitatii? Nu trebuie sa fii matur ca sa dai 3 competente si sa te prezinti la 3 probe scrise, la care in prealabil ai invatat ceva.
Yeah, I am cranky( din cauza lipsei de somn, probabil sau cine stie, poate e doar starea mea obisnuita). De visat, nu mai visez de mult pentru ca dorm prea putin.Dar asta sa fie paguba..Mai am 3 lectii la istorie si stau chiar mai bine decat credeam.Programul meu merge conform planului.
Azi, vorbeam cu Gaby si m-a intrebat cand vreau sa plec la mare. Planul meu? In secunda in care am terminat de rezolvat toate problemele legate de admitere.A girl can dream..
Si na, titlul nu are nicio legatura cu postarea, doar ca imi place melodia.
duminică, 27 mai 2012
I caught myself...being someone else.
Tocmai am avut o revelatie! trebuie sa incetez sa fiu patetica. Da, am devenit patetica.Si stau si ma gandesc si nu imi vine nenorocitul ala de moment in care m-am transformat intr-o fiinta care sta si isi face griji, care se simte dependenta de altii, care se teme de ce va rezerva viitorul.
LA DRACU cu asta! Nu pot sa controlez viitorul si nu as face-o nici daca as putea.Vreau sa las viata sa ma surprinda.. sa ma provoace.Cat despre restul, oamenii s-au nascut singuri si vor muri singuri, iar mie nu imi e frica de singuratate.. Nu ma incanta, dar nici nu se cutremura lumea mea la gandul ca la un moment dat in acesta viata voi ridica ziduri atat de mari in jurul meu incat nu o sa mai fie vreo persoana prin jur.
In plus, tind sa cred ca pierd lucrurile si oamenii de care nu mai am nevoie si care nu imi mai sunt folositoare.Asadar, tot raul spre bine.
M-am torturat lately cu mii de ganduri..raspunsul meu astazi: SCREW YOU! Daca va trebui sa iau o decizie, o voi lua pe parcurs, am sa ma distantez un pic de tot si de toate ca sa am o imagine clara cu tot ce se intampla..singurul meu obiectiv pentru moment este admiterea la facultate. restul? sunt sigura ca nu o sa mai conteze in 20 de ani.Poate o sa am norocul sa nu ma mai tina memoria atat de bine pana atunci, adica poate nu o sa mai retin toate detaliile inutile..
Cam asa ceva:

You can't make them love you, but you can show them what they're missing out on.
Don't confuse my personality and my attitude because my personality is ME and my attitude depends on YOU.
dar sunt prea boss ca sa imi pese acum..
Despre
2012,
alex boss,
awesome,
crazy crazy crazy,
criminal mind,
dreams,
end.,
facultate,
friends,
schimbare,
senior year,
the end,
trust,
worlds
marți, 15 mai 2012
Russian Roulette
Nu știu ce e cu mine de vreau să scriu atât de mult.Poate doar încerc să trag de timp ca să nu mă apuc de învățat.Adică totul decurge după un anumit ritual: mă trezesc dimineața,mă duc la liceu, la ore îmi dau seama că trebuie să mă apuc de învățat urgent, chiulesc de la ultimele 2 ore ca să ajung acasă pentru a învăța.Drum lung în 21, aștept 253-ul nenorocit, ajung acasă, mănânc ceva, îmi zic că stau un pic în pat înainte să mă apuc de învățat, poate chiar ma uit la un serial în timpul asta. Orele trec și îmi zic: GATA! a venit clipa! dar nu trece mult până când încep să sun oameni, că sunt nelămurită în legătură cu anumite lucruri, și o dăm din una în alta și stau pe Facebook în timp ce vorbesc la telefon(multitasking). E incredibil, dar chiar aș face orice ca să nu mă apuc de învățat. Maine am teza la romană.Nu era mare lucru sa învăț 4 opere într-o zi.Dar cum este deja ora 6.40, după 2 probabil o să mă plictisesc..A naibii treaba!
Ruse și-a luat astăzi un fel de "la revedere" de la noi.A avut inspecție, care a fost genială, și ne-am distrat super mult.Am aplicat metoda Mosby pe 3 dintre colegii mei și ce să vezi? Chiar funcţionează. La sfârşitul orei am compus cu toţii un poem Dada, după cum ne era tradiţia.Nu îmi aduceam aminte ce am scris în cel de la începutul clasei a 11a, dar Ruse a spus că îşi aminteşte sigur că se numea ADVENTURE.Cel de azi s-a numit JOY.Draguţă ca întotdeauna, Ruse ne-a urat chestii frumoase pentru viitor, viitor de care îmi este atât de frică.(da, fear a fost cuvântul cu care am contribuit la poem)
Enough for today.Gotta go back to Ilie Moromete.

bac,
crazy crazy crazy,
dreams,
end.,
facultate,
fear,
friends,
funny,
goal,
goodbye.,
love love love.,
metoda mosby,
ruse,
schimbare,
school,
senior year,
stupid people
Guns and Roses
diminetile friguroase ma enerveaza, dar rau
de tot! Am plecat cu greu de acasa, in 253 aglomerat, dar amuzant
pentru ca m-am intalnit intamplator cu cel mai mare fan al Rihannei in
viata( si cu care am o relatie bazata pe McDonald's-ca na, se pare ca
sunt chiar obraznica pentru ca nu le spun oamenilor de genul de relatie
pe care o avem noi doi).Urlete si panica in autobuz: stalpii viitorului
din Romania au uitat cine a scris "Iona", iar oamenii aveau simulare la
romana. Trist, trist, trist.
Ajung
la liceu (cu intarziere,bineinteles!!) si primesc un sms dragutz, care
mi-a aratat cat de ..uituca si zapacita sunt cateodata.Ora de istorie a
fost un chin maxim pentru ca mi-am dat seama ca tot ce stiu eu din noul
capitol e ce mai tin minte din clasa a 10-a( cand mai si invatam ceva).Mesaj pentru mine: Tine-o tot asa ca e bine!
Teza
la latina a venit, am luat o nota frumoasa, ca sa incheiem liceul
intr-o maniera buna si am plecat acasa.(by the way, chiar urasc
autobuzele!!!)
Crema
de zahar ars, trandafir, gramatica, multa gramatica, meditatii si alte
minuni.Hai ca ziua asta a fost cat de cat productiva.
Ca
sa incheiem intr-o nota misterioasa, mi-am dat seama ca unele lucruri
nu vor dura la nesfarsit, iar asta e ok sau va fi ok intr-un
final.Adevarul e ca in momentul de fata realizez ca ar trebui sa imi tin
gura in legatura cu unele lucruri, ca nu pot controla eu totul
intotdeauna. Stiu ca totul se va schimba,dar nu am sa ma opun.. nici nu
as avea vreun drept sa fac lucrul asta..
joi, 3 mai 2012
La la la.
geamantanul meu se afla in mijlocul camerei si incurca circulatia in dormitor, dar nu am de gand sa il pun in alta parte pana sambata, cand am sa plec.
si azi am lenevit intr-un mare stil.In loc sa invat si eu cate ceva, mi-am reparat geamantanul, mi-am schimbat chestii prin laptop pentru ca incepuse sa se miste aiurea, adica am schimbat setarile pe la memoria RAM.Cine m-ar auzi ar crede ca eu chiar stiu despre ce vorbesc.Nu, nu am decat notiuni generale, iar toate informatiile le-am luat de pe un site menit sa ajute oamenii ca mine sa isi rezolve problemele cu calculatoarele.
Mi-am dat seama azi cat de al naibii de frumos e Bucurestiul.Partea centrala,cel putin.Avem cladiri frumoase, cu o arhitectura ce imi aduce aminte de secole indepartate.
In cele 20 de minute petrecute azi in clasa,mi-am dat seama cat de inutila este filozofia.Paradoxu' lu' peste prajit.Ma lasi, ma? Fizica te contrazice pe 15 planuri diferite!
Iar seara am iesit cu Gabs pe afara.Combinatii dubioase de ciocolata, corcoduse si caise si muuulta invidie pe vocea mea minunata(Hai ca stiu ca nu o sa poti sa dormi in seara asta din cauza invidiei!)Am facut misto de Cosmin si de amantul lui( ca sa fie clar, amantul meu ma inseala cu "prietenul lui cel mai bun"--aiurea!)
ah, Maroon 5 lanseaza un nou album pe 26 iunie.Lovely!
si azi am lenevit intr-un mare stil.In loc sa invat si eu cate ceva, mi-am reparat geamantanul, mi-am schimbat chestii prin laptop pentru ca incepuse sa se miste aiurea, adica am schimbat setarile pe la memoria RAM.Cine m-ar auzi ar crede ca eu chiar stiu despre ce vorbesc.Nu, nu am decat notiuni generale, iar toate informatiile le-am luat de pe un site menit sa ajute oamenii ca mine sa isi rezolve problemele cu calculatoarele.
Mi-am dat seama azi cat de al naibii de frumos e Bucurestiul.Partea centrala,cel putin.Avem cladiri frumoase, cu o arhitectura ce imi aduce aminte de secole indepartate.
In cele 20 de minute petrecute azi in clasa,mi-am dat seama cat de inutila este filozofia.Paradoxu' lu' peste prajit.Ma lasi, ma? Fizica te contrazice pe 15 planuri diferite!
Iar seara am iesit cu Gabs pe afara.Combinatii dubioase de ciocolata, corcoduse si caise si muuulta invidie pe vocea mea minunata(Hai ca stiu ca nu o sa poti sa dormi in seara asta din cauza invidiei!)Am facut misto de Cosmin si de amantul lui( ca sa fie clar, amantul meu ma inseala cu "prietenul lui cel mai bun"--
ah, Maroon 5 lanseaza un nou album pe 26 iunie.Lovely!
Despre
2012,
adam levine,
alex boss,
awesome,
barney,
crazy crazy crazy,
dexter,
dreams,
end.,
facultate,
fantezie nebuna,
fear,
friends,
gabs,
highscool,
inconstienta,
love love love,
senior year,
sibiu
sâmbătă, 21 aprilie 2012
hello.goodbye?!
A venit astazi ca un soc pentru mine cand am realizat mai mai sunt 6 saptamani si termin liceul.Suna foarte ciudat, dar eu mi-am petrecut 12 ani din viata in scoala si planuiesc sa mai petrec cel putin inca 4 ani intr-o institutie de invatamant.
Imi aduc bine aminte de prima zi de scoala din clasa a 12-a cand am spus:"bine, hai s-o facem si pe asta ca sa terminam o data."Si acum..terminarea liceului e ceva ce va avea loc in viitorul apropriat, foarte apropriat.Nu, nu am regrete de ultime clipe, dar e stranie senzatia.Trebuie(din nou) sa o iau de la capat.Bine, nu sunt nici genul de persoana ce sta mai mult decat trebuie intr-un singur loc.De aceea am decis in clasa a 8-a sa aleg un liceu ce pare sa imi ofere mai multe oportunitati decat sa continui sa merg in liceul care era aproape de casa, deja cunoscut.Eram deja obisnuita cu atmosfera, cu profesorii,iar majoritatea fostilor mei colegi au ramas in Babes( nu ca mi-ar fi pasat prea mult de asta la momentul respectiv).De multe ori am spus ca nu inteleg de ce au ramas in numar asa de mare in acelasi loc( bine, nu vreau sa zic ca unii chiar s-ar fi descurcat foarte bine in alta parte) ,dar totusi.Dar ei nu sunt eu.Eu am nevoie de provocari, iar faptul ca porneam de una singura intr-un loc necunoscut a fost exact ce am avut nevoie in perioada aceea atat de..tulbure.Trebuie sa imi testez intotdeauna limitele si sa incerc sa le depasesc, iar eu asta am facut in Cosbuc.Am luat-o de la capat, m-am chinuit sa ma adaptez(putin, dar m-am chinuit) si mi-am dat seama ca nu trebuie sa fiu cine nu sunt.Nu mi-a pasat prea tare(aproape spre deloc) sa ma fac placuta de altii, sa incerc sa leg relatii sau ceva.Exceptia de la regula a fost Alina, bineinteles, si nu am avut nevoie de nimic mai mult.
Liceul se termina.Nu pot sa spun ca mi-a placut in mod special.Nu, nu a fost chiar un chin sa stau in Cosbuc 4 ani..4 ani. Stranie senzatia asta..fooarte stranie.Acum 4 ani...
Despre
facultate,
friends,
goal,
highscool,
love love love.,
schimbare,
school,
senior year,
soul,
spring,
stupid people,
task,
the end,
tramvai,
trust,
us,
vis,
worlds
miercuri, 14 martie 2012
Playing with fire
Adam Levine canta "Goodnight, goodnight".Angie imi povesteste despre viata ei fantastica si despre cat de prosti sunt baietii in clasa a 7-a.Iar pe mine ma doare capul..si ma gandesc la vara.este singurul lucru la care ma gandesc mai mult decat admiterea la facultate.Cred ca nu exista secunda din zi in care sa nu ma gandesc la vara.
Am visat foarte funny aseara.Am visat-o pe Jimmy,dupa pe Anutza( cu care m-am intalnit in Colentina azi).Am visat ca eram in ora de latina si ca vroiam sa fumez un joint cu Alina.Si Serban a scos din buzunar o pachet ce continea minunata iarba si ne-am apucat de fumat in timpul orei.Asa vis? Ne strangea Balasa de gat daca faceam asa ceva in timpul orei.Funny,funny.
Cateodata am impresia ca nu am sa termin niciodata de invatat,ca nu am sa reusesc vreodata sa ajung la zi cu materia si imi vine sa fug departe,departe.Dar mai e putin si totul se va termina,indiferent de rezultatul muncii mele.
Ps: 11 <3
luni, 20 februarie 2012
Midnight wish
*"Family is not always blood.It's the people in your life who want you in theirs;the ones who accept you for who you are.The ones who would do anything to see you smile and who love you no matter what.'*
In diminetile cu intarziere,in tramvaiul ce se misca intotdeauna prea incet si care se impiedica de multimea de masini din Bucuresti, imi construiesc in minte lumea perfecta.Pentru inceput,ma imaginez pe mine, parasindu-mi casa cu o valiza plina de haine, teancuri de carti,laptopul si telefonul.In continuare, se muta toata obiectele necesare supravietuirii undeva,unde sa existe cel putin 4 pereti si un acoperis.Se presara cu multa liniste si pace si tanana: am obtinut locul perfect unde nu am sa imi doresc sa ma transform in Dexter.
Si doar tu esti de vina,stii? Mi-ai promis altceva,mi-ai promis o schimbare,o schimbare in bine atunci cand m-ai luat pe sus si m-ai aruncat intr-o lume care nu ma cunostea si care nu ma vroia.Si, incetul cu incetul, le-am aratat ca sunt aici si ca am sa raman pentru o vreme buna,fie ca e ceea ce vreau sau nu.De ce naiba m-ai lasat sa sper la ceva mai bun,cand totul e la fel?Cei ce ar trebui sa fie,nu sunt asa cum vreau,cum am nevoie si de asta,plec mereu sa caut ce nu gasesc aici si am gasit.Am gasit persoane pe care ma pot baza,persoane care au aderat la grupul numit "familie".
Asadar,ca s-o scurtam,abia astept sa am aia 4 pereti ai mei,cu lucrurile mele,cu persoanele mele,cu modul meu de a face,cu linistea mea..Nu am sa ma uit vreo secunda in spate si nici nu am sa ezit.
Ps:Nu imi aduce cadouri din Australia,dear boy,du-ma pe mine acolo.
Despre
australia,
criminal mind,
dexter,
facultate,
family,
friends,
love love love,
tramvai,
vis
Abonați-vă la:
Postări (Atom)