We are done.

Apreciez cel mai mult loialitatea la un om.Ea se dovedeşte cu timpul şi este pusă la încercare în momentele critice din viaţă. Da, loialitatea contează cel mai mult pentru mine. Nu prea au importanţă alte lucruri atunci când ai o legătură atât de strânsă cu un om încât vă înţelegeţi din priviri, atunci când ai siguranţa că indiferent de ce se va întâmpla, vă aveţi unul pe altul, atât în momentele rele din viaţă, cât şi atunci când lucruri bune se întâmplă pentru voi.

 De câte ori am fost loială până la capăt unor oameni care nu îmi împărtăşeau sentimentul? Vorba maneliştilor.. fără număr. Asta m-a lăsat cu un oarecare gust amar cu privire la loialitate şi încredere nemărginită. Am ales oamenii greşiţi, dar asta este.Învăţăm şi mergem mai departe.

Sunt puţine lucruri pe care nu le-aş face pentru o persoană la care ţin, foarte puţine. Sunt loială, atât de loială încât câteodată nici nu mă mai gândesc la propria-mi persoană. Loialitatea cere loialitate, cere reciprocitate. Şi nu o primeam. Pas cu pas, dezamăgire după dezamăgire şi totuşi, loialitatea era cea care mă împiedica să plec. Asta până când se umple paharul şi nu mai am de gând să suport situaţia în care mă aflu nicio secundă în plus. Plec fără să mă uit în spate.În definitiv, eu sunt propriul meu dumnezeu şi nu joc decât după regulile mele.

E trist că unii nu apreciază ceea ce au la momentul potrivit. Şi mai trist pentru ei este că rămân singuri, chiar dacă sunt înconjuraţi de alte persoane. Să găseşti din nou o persoană care să îţi fie fidelă no matter what, in sickness and health..e greu, dar nu pot decât să le urez succes! Haha!

Let me fall even if I hit the ground.

"Visele devin intotdeauna realitate" ti se spune adesea: in filme, reclame, carti, in imaginile de pe weheartit,oriunde te uiti gasesti ceva care iti spune in mod moralizator sa nu te dai batut pentru ca visul tau se va implini..doar asa..fara " pentru ca"..si daca visele tale se incapataneaza sa nu devina realitate oricat de mult ai muncit tu pentru asta, tu ar trebui sa continui sa speri ca prostul in fiecare zi ca ceva se va schimba? ca vei trai ziua aia in care sa te simti pe deplin fericit pentru ca ce ti-ai dorit tu a luat o forma reala si se afla fix in fata ochiilor tai?
Am ajuns in punctul in care cred ca totul este cam de cacat, ideile moralizatoare pentru care eu ar trebui sa mor incercand sa le urmez sunt de cacat..
Oricat as incerca sa nu las lucrurile din jurul meu sa ma afecteze,nu mai reusesc. Ceva mereu se strecoara in mintea mea si ma face sa devin agitata, nemultumita, furioasa pe mine si pe restul de' simt nevoia de cele mai multe ori sa musc din ceva, ca poate-poate o sa reusesc sa imi revin, sa imi pun zambetul din nou pe buze, sa imi readuc cheful in vizita prin viata...

Fiecare iluzie spulberata doare, fiecare vis ce sta la coada doare..atat de tare incat nu pot sa fac decat sa ma intreb: pana cand? Pana cand voi reusi sa ma mentin pe linia de plutire? cand anume voi renunta?

Midnight wish

*"Family is not always blood.It's the people in your life who want you in theirs;the ones who accept you for who you are.The ones who would do anything to see you smile and who love you no matter what.'*

In diminetile cu intarziere,in tramvaiul ce se misca intotdeauna prea incet si care se impiedica de multimea de masini din Bucuresti, imi construiesc in minte lumea perfecta.Pentru inceput,ma imaginez pe mine, parasindu-mi casa cu o valiza plina de haine, teancuri de carti,laptopul si telefonul.In continuare, se muta toata obiectele necesare supravietuirii undeva,unde sa existe cel putin 4 pereti si un acoperis.Se presara cu multa liniste si pace si  tanana: am obtinut locul perfect unde nu am sa imi doresc sa ma transform in Dexter.


Si doar tu esti de vina,stii? Mi-ai promis altceva,mi-ai promis o schimbare,o schimbare in bine atunci cand m-ai luat pe sus si m-ai aruncat intr-o lume care nu ma cunostea si care nu ma vroia.Si, incetul cu incetul, le-am aratat ca sunt aici si ca am sa raman pentru o vreme buna,fie ca e ceea ce vreau sau nu.De ce naiba m-ai lasat sa sper la ceva mai bun,cand totul e la fel?Cei ce ar trebui sa fie,nu sunt asa cum vreau,cum am nevoie si de asta,plec mereu sa caut ce nu gasesc aici si am gasit.Am gasit persoane pe care ma pot baza,persoane care au aderat la grupul numit "familie".

Asadar,ca s-o scurtam,abia astept sa am aia 4 pereti ai mei,cu lucrurile mele,cu persoanele mele,cu modul meu de a face,cu linistea mea..Nu am sa ma uit vreo secunda in spate si nici nu am sa ezit.

Ps:Nu imi aduce cadouri din Australia,dear boy,du-ma pe mine acolo.